O inovație
Dacă, așa cum avut ocazia să constatăm în cuprinsul acestei rubrici, „casele de cartier” au constituit soluția prin care păturile mai puțin avute s-au putut încadra în dezvoltarea edilitară a orașului, vilele și blocurile au fost rezultatul unui proces inovativ în acest domeniu.
Avându-și originea în termenul latin (care de fapt, se referea la domeniul rural), „vila” desemnează o „Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină” (DEX). De fapt, această formă constructivă a luat naștere, în cazul Bucureștilor, după 1880 și este rezultatul dezvoltării orașului, asigurând, în același timp, noi direcții de evoluție a acestuia. Într-adevăr, construcția de vile este legată de procesul de „lotizare”, „parcelare”, de atribuire prin vânzare, licitație de spații unor persoane cu posibilități materiale, aparținând mai ales burgheziei, în spații ale orașului în care acesta urma să se extindă. Perimetrul acestora era destul de mare, astfel încât el putea cuprinde și amenajarea unei grădini, cel puțin în prima perioadă.
Un exemplu în acest sens este lotizarea spațiului care va deveni parcul Ioanid, realizată după un proiect de urbanism întocmit de către municipalitate în 1909 și executat, în mare parte, în perioada 1909-1914. Acest spațiu se va transforma, cu vremea, într-un cartier luxos de vile (Cristina Woinaroski, „Lotizarea și Parcul Ioanid”, 2007, Editura Simetria). Un asemenea proces, care a avut loc și în diferite capitale europene (de exemplu, Londra), s-a desfășurat și în alte zone ale orașului, de exemplu, perimetrul dintre Calea Dorobanților și piața Victoriei (Cartierul Bonaparte), în viitorul cartier Domenii, dar și în preajma Șoselei Kiseleff.
Din punct de vedere arhitectural, vilele, alături de blocuri, au fost domeniul în care au pătruns inovații tehnice, de racordare la diferite stiluri europene, dar și de afirmare a talentului unor reprezentanți de seamă ai școlii de arhitectură românești.
În tot cazul, ele au pătruns într-un număr apreciabil în peisajul arhitectural al Bucureștilor, dovadă că un număr apreciabil dintre aceste imobile au fost înscrise în „Lista monumentelor istorice” care cuprinde…
112 vile
Potrivit datelor cuprinse în acest document, cele mai multe vile se află pe străzile din „cartierul capitalelor”: Atena, Haga, Londra, Paris, Praga, Sofia, Roma, Tirana, Tokio, Venezuela, Washington, Rabat.
Numeroase vile se află și pe Șoseaua Kiseleff și străzile din preajmă: Monetăriei, Gh. Brătianu, ca și pe cele din preajma Bulevardului Aviatorilor, Aleea Modrogan, Aleea Alaxandru. Și în zona cartierului Domenii, se află străzi cu vile (de exemplu: Alexandru Constantinescu).
Dar și în zona centrală a capitalei, cum este de exemplu, Bulevardul Dacia, se găsesc o serie de construcții din această categorie, ca și în alte cartiere ale Bucureștilor.
Ca și în cazul caselor, sunt menționate puține informații în legătură cu proprietarii acestor vile, ca și data construcției lor (în general, se indică „prima jumătate a secolului XX”). Printre excepții:
– Vilă, Str. Rabat nr. 20, 1880
– Casa Candiano, Str. Rabat 19, 1912-1913
Proiectul imobilului în stil neoromânesc aparține arhitectului Cristofi Cerchez
– Vila Vernescu, Str. Al. Constantinescu, nr. 55
– Vila Sava Goiu, Str. Al. Constantinescu nr. 63 (dar acest imobil, după cum am putut constata, a fost „înlocuit” cu un bloc nou)
Alte denumiri se referă la membri ai familiei proprietarilor:
– Vila Mihaela, Str. Gheorghe Brătianu nr. 44, 1927
– Vila Aurelia, Str. dr. Mihail Mirinescu, nr. 4
Între palate și vile
Uneori este dificil de făcut diferențierea între reședințe mai ample, cu elemente de palate, și vile. De fapt, interferențele sunt caracteristice evoluției acestor structuri constructive care au păstrat asemenea aspecte până la impunerea formelor moderniste.
Câteva exemple de asemenea forme de „tranziție”:
– Vila Adinei Woroniecki văduva lui Tache Ionescu, str. Ion Mincu nr. 19, după planurile arhitectului Alexandru Zaharia. Construcția este ornată cu zvelte colonade, cu elementele decorative sculptate, cu frumoasă feronerie. Aici a locuit proprietara până la moartea sa în anul 1975, împreună cu Beatrice și Hrandt Avakian care-și organizaseră pentru un timp în acest imobil celebra lor colecție de artă
– Vila Chrissoveloni-Cantacuzino din zona zona Parcului Cișmigiu, construită la sfârșitul secolului XIX de familia Chrissoveloni; la începutul secolului XX a fost vândută familiei Cantacuzino
– O altă vilă istorică se găsește în zona Universității al cărei proprietar inițial a fost avocatul Vladimir G. Athanasovici, ridicată după planurile arhitectului D. Maimarol (1859 – 1929), în stil eclectic.
– Vila de pe Strada Italiană a aparținut unei membre a familiei Mavrocordat, „doamna Matilda”, despre care se spune că a pierdut proprietatea la poker
Arhitecții vilelor
Cei mai importanți reprezentanți ai Școlii românești de arhitectură s-au ilustrat și prin realizarea unor proiecte de vile.
Ioan D. Berindei (1871-1928) a fost, între altele, autorul proiectului vilei Vasile Gănescu (Șoseaua Kiseleff nr. 9), construită în 1901, în stil elvețian, distingându-se prin elegantul său foișor din lemn sculptat.
Duiliu Marcu (1885-1906) a proiectat vila din cărămidă aparentă, cu feronerie în stil Art Deco, aflată pe strada Rabat nr. 1, construită între 1932-1933, aparținând lui Constantin D. Bușilă (1877-1949), întemeietorul energeticii românești. În momentul de față sediul ambasadei Qatar-ului.
În afara numeroaselor lucrări în diferite domenii, G.M. Cantacuzino (1899-1960) a proiectat și vilele Nae Ionescu, Mavrocordat și Florica Policrat (1935).
Proiectul vilei generalului Ioan Florescu (Aleea Alexandru, nr. 23) este Dimitrie Hârjeu (1869 – 1926). După o istorie „zbuciumată”, clădirea adăpostește, în momentul de față, sediul Ambasadei Poloniei.
Paul Smărăndescu (1881-1945) este autorul unor proiecte de vile în stil neoromânesc.
Dar cei care au introdus inovații importante în arhitectura românească, inclusiv în domeniul vilelor, promovând, în perioada interbelică, așa-numitul „stil modernist” au fost Horia Creangă (1892-1943) și Marcel Iancu (1895-1984).
Între vilele construite după proiectele lui Horia Creangă, sunt de menționat cele ale aparținând ing. Miclescu (1930), A. Bunescu, dr. Constantinescu (1932), Dulfu (1933), Elisabeta Cantacuzino (1934).
Între numeroasele proiecte datorate lui Marcel Iancu se numără cele care au aparținut lui Jean Fuchs (Str. Negustori nr. 27), 1927; Maria Lambru (Str. Popa Savu), 1928; Jean Juster (Str. Silvestru) , 1931; Florica Reich (Str. Grigore Mora 39), 1936. De asemenea, lui Marcel Iancu îi aparțin și proiectele vilei Floricăi Cihaescu, realizată în 1930, (Soseaua Kiseleff nr. 49), care adăpostește astăzi reședința ambasadorului Venezuelei, sau acela al imobilului Alexandrescu (Str. Traian nr. 179), comandat cel mai probabil de Mircea Eliade pentru sora sa, Cornelia Alexandrescu, realizat în 1935.
„Farmecul” vilelor
…continuă să se manifeste. Pe de o parte, cele vechi au devenit mai ales sediul unor instituții, dar mai ales al unor firme, devenind, prin cumpărare sau închiriere clădiri de birouri. Astfel, 70% dintre vilele închiriate pentru birouri in București sunt clădiri istorice renovate.
Închirierea vilelor a devenit o afacere de succes. Potrivit datelor furnizate de firme care se ocupă cu aceasta, în București sunt 700 de vile de închiriat, din care, din păcate, mai puțin de jumătate sunt renovate. Chiriile sunt deosebit de ridicate, iar prețurile de cumpărare a unor vile ating adesea cifre astronomice.
„Farmecul vilelor”, dar mai ales prestanța pe care o asigură posesia unei asemenea construcții au făcut ca în noile cartiere rezidențiale ale Bucureștilor să fie ridicate numeroase vile care se îndepărtează de modelele tradiționale.