Cutremurele se numără, alături de inundații, printre catastrofele care au marcat, de-a lungul vremii, istoria Bucureștilor și a caselor sale. Desigur, asemenea „evenimente” au avut loc de-a lungul întregului său curs, dar primele și cele mai multe informații le deținem despre seismul din 1802, când…
„S-au cutremurat pământul foarte tare”
…după mărturia cronicarului Dionisie Eclesiarhul, care adaugă „de au căzut toate turlele bisericilor din București și clopotnița cea vestită (Turnul Colțea), care era podoaba orașului, cu ceasornic au căzut și s-au sfărâmat, și era atunci mare frică.” De asemenea, se arată că „din casele boierești și din cele de obște prea puține au scăpat zdravene”.
Cutremurul a fost însoțit de multe incendii, iar pământul s-a despicat în unele locuri, apă verde cu miros de sulf țâșnind afară. Și totuși, în total, cutremurul a făcut doar 4 victime.
După seism, domnul Constantin Ipsilanti a ordonat refacerea orașului, din temelii, operație care a durat câțiva ani. În același timp, au fost ordonate o serie de măsuri împotriva meseriașilor care încercau să practice prețuri de speculă. În tot cazul, unele clădiri au fost consolidate atât de bine încât au rezistat și altor cutremure puternice. Câteva cartiere au devenit, după refacere, chiar mai civilizate ca înainte.
În perioada imediat următoare, au avut loc alte cutremure de o magnitudine mai mică, în 1804, 1812, 1829.
Dezvoltarea edilitară a orașului, ridicarea de construcții înalte de tipul blocurilor a făcut ca Bucureștii să devină tot mai vulnerabil în fața seismelor, cum a fost cel din 10 noiembrie 1940, cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter când…
A căzut Blocul Carlton
De proporțiile seismului ne putem da seama din faptul că 600 de persoane au fost evacuate, iar numărul morților s-a ridicat la aproximativ 300, majoritatea datorită prăbușirii Blocului Carlton , structură cu 12 etaje din beton armat, foarte modernă la acea vreme. Această tragedie a fost zugrăvită de Cezar Petrescu în romanul „Carlton”.
Dar și multe alte blocuri din București au fost considerabil deteriorate.
Reacția specialiștilor a fost promptă: Asociația generală a Inginerilor din România a întreprins un studiu detaliat al efectului cutremurului asupra clădirilor din beton armat. Principala concluzie a fost că normele pentru calculul clădirilor din beton armat, practic copiate după cele germane, nu prevedeau calculul la eforturi seismice. Au fost elaborate noi norme care au fost aplicate la toate clădirile construite în perioada postbelică.
Cutremurul din 1977 și „victimele sale colaterale”
Având o magnitudine de 7,2, seimul a produs numeroase victime în București (aproximativ 1.300) și pagube materiale: 33 de clădiri și blocuri mari s-au prăbușit.
Faptul că nu au fost mai multe clădiri distruse se datorează și faptului că măsurile antiseismice prevăzute de specialiști au fost aplicate. Între clădirile care au rezistat au fost și unele ridicate chiar de la începutul secolului XX, dar pe care uzura și neaplicarea de măsuri de consolidare le-a făcut vulnerabile, ceea de se va vedea în perioada următoare.
În tot cazul, cutremurul a dat ocazia autorităților de a demola și clădiri care nu avuseseră de suferit datorită „concepției” conducerii statului de viitoare „sistematizare” a orașului. Printre acestea s-au numărat Biserica Enei, fostul sediu al Uniunii Artiștilor Plastici (Casa arhitect Grigore Cerchez) și altele.
Lista clădirilor cu „risc seismic”
…publicată de Primăria Capitalei în octombrie 2013 conține 183 de imobile expertizate tehnic și încadrate în clasa I de risc seismic, corespunzând construcțiilor cu risc ridicat de prăbușire la cutremure având intensitățile corespunzătoare zonelor seismice de calcul. În clasa a II-a de risc seismic, clădiri la care probabilitatea de prăbușire este redusǎ, dar la care sunt așteptate degradări structurale majore la producerea unui cutremur, sunt cuprinse pe listă un număr de 302 imobile, alte 70 de clădiri sunt încadrate în clasa a III-a de risc seismic (construcții la care sunt așteptate degradǎri structurale care nu afecteazǎ semnificativ siguranța structuralǎ, dar la care degradǎrile elementelor nestructurale pot fi importante), iar 6 imobile încadrate în clasa a IV-a de risc seismic (construcții la care rǎspunsul seismic așteptat este similar celui corespunzǎtor construcțiilor noi, proiectate pe baza prescripțiilor în vigoare).
Desigur, numărul clădirilor amenințate este impresionant, dar și mai grav este faptul că doar 18 imobile au fost consolidate în ultimii 14 ani, din peste 600 cu risc ridicat de prăbușire în cazul unui cutremur de magnitudine mai mare. Situația se datorează în mare măsură carențelor legislației de la ora actuală în materie, dar și unei preocupări reduse din partea edililor orașului.
Străzi cu „bulină roșie”
Clădirile cu un grad înalt de risc seismic au fost marcate cu așa-numita „bulină roșie” care, între timp, a dispărut de pe acestea din diverse motive…
Dintre cele 366 de case cu „bulina roșie” cele mai multe se află în zona centrală a orașului, între ele numărându-se construcții ridicate în primele decenii ale secolului trecut, dar și în perioada interbelică, multe dintre ele aflându-se pe „Lista monumentelor istorice”.
Potrivit site-ului Primăriei Capitalei, cele mai numeroase imobile încadrate în clasa I de risc seismic care prezintă pericol public se găsesc pe: str. Armenească (3), str. Bărăției (5), str. Blănari (5), b-dul Carol I (4), b-dul Dacia (3), str. Franceză (8), str. Gabroveni (4), b-dul Gheorghe Magheru (5), Calea Griviței (3), str. Ion Brezoianu (4), str. Ion Câmpineanu (3), str. Jean Louis Calderon (3), str. Lipscani (9), bd-ul Mihai Kogălniceanu (5), Calea Moșilor (5), B-dul Nicolae Bălcescu (3), b-dul Regina Elisabeta (3), „recordul” deținându-l Calea Victoriei cu 11 asemenea clădiri.
Lor li se adaugă și alte străzi, între care strada Baia de Fier (3), str. C.A. Rosetti (3), str. Cameliei (4), str. Grigore Cobălcescu (9), str. Ion Andreescu (3), str. Lipscani (3), str. Mihai Eminescu (3), str. Mihail Moxa (3), str. Mircea Vulcănescu (3), b-dul Pache Protopopescu (3), str. Pătrașcu Vodă (3), str. Radu Calomfirescu (3), str. Radu Cristian (3), Splaiul Unirii (3), Vasile Lucaciu (3), Bărăției (5), str. Blănari (5), b-dul Carol I (4), b-dul Dacia (3), str. Gabroveni (4), b-dul Gheorghe Magheru (5), str. Ion Câmpineanu (3), str. Jean Louis Calderon (3), bd-ul Mihai Kogălniceanu (5), Calea Moșilor (5).
Dacă s-ar întocmi o „hartă” a acestor străzi, această „pată roșie” ar trebui să cuprindă artere din cele mai importante ale orașului, străzi cu o vechime apreciabilă concentrate mai ales în Centrul vechi, ca și o serie de străzi cu un grad înalt de locuire, ceea ce, trebuie să o recunoaștem, pune serioase semne de întrebare asupra viitorului Bucureștilor.
O măsură parțială
Alerta legată de acest viitor a făcut ca, în 2015, președintele Klaus Iohannis să semneze decretul de promulgare a unei legi care interzice funcționarea barurilor, restaurantelor, cluburilor, teatrelor și cinematografelor în clădirile încadrate în casele I și a II-a de risc seismic. Este o măsură parțială, desigur binevenită, căci ea privește doar clădirile cu asemenea spații, situația celorlalte spații de locuit rămânând să fie rezolvată… ulterior.
Efectul acestei hotărâri a fost mai ales închiderea acelor clădiri în care funcționează asemenea instituții, ceea ce a dus implicit la modificarea „hărții culturale” a Capitalei.
Așa cum o recunoaște chiar Primăria municipiului București, rezolvarea situației acestor clădiri și, de fapt, a tuturor acelora care poartă „bulina roșie”, este „una de durată” care necesită realizarea de proiecte, unele modificări ale cadrului legislativ și alte măsuri cu o perspectivă foarte îndelungată…
PS: Și dacă este vorba de dispariția unor spații culturale, să ne fie permis să ne întrebăm care este motivul pentru care, în ultima perioadă, au dispărut, în serie, o serie de librării, unele dintre ele cu o reală tradiție: Librăria Dalles, Librăria „Mihail Sadoveanu”, librăria de pe Calea Victoriei din preajma Străzii Amzei, librăria și anticariatul de pe bulevardul I.C. Brătianu. Vor urma și altele?