Și în cuprinsul acestui episod al serialului vom reveni asupra unor constatări formulate, în urmă cu câțiva ani, referitore la acest subiect într-o rubrică găzduită de asemenea de „Ziarul de duminică” consacrată „Străzilor Bucureștilor”, pe care le vom actualiza în funcție de unele realități și situații apărute în ultima vreme.

Ce înseamnă a restaura?

Potrivit „Dicționarului Explicativ al Limbii Române”, acest termen are înțelesul de „a repara, a aduce în bună stare, a reface în forma inițială un  monument de arhitectură, o pictură etc”. Termenul este oarecum similar cu acela de „a conserva”, deci „a prelucra în vederea păstrării îndelungate”.

Că este vorba de o operațiune tot mai prezentă în preocupările actuale ale specialiștilor, dar și ale unui public larg ne-o dovedesc numeroasele site-uri pe internet, atât ale firmelor de construcții, care se ocupă cu așa ceva, cât și ale unor specialiști. Suntem astfel încredințați că „A restaura înseamnă a  interveni asupra viitorului prezent”, „asumarea responsabilității de mâine”, „să intervii asupra unei clădiri într-o maniera compatibilă cu istoria sa proprie”, ceea ce  presupune luarea unor „decizii curajoase”. Sunt idei cu care nu putem decât să fim de acord cu condiția de a fi respectate atunci când sunt aplicate…

Între reabilitare și restaurare

„Reabilitarea” presupune aducerea unei clădiri la parametrii inițiali de funcționare, în timp ce „restaurarea” se referă la respectarea cu strictețe a finisajelor și arhitecturii originale.

Indiferent de statutul pe care îl au aceste acțiuni sunt câteva condiții care trebuie respectate cu strictețe: alegerea materialelor adecvate, cât mai apropiate celor inițiale; respectarea finisajelor inițiale (o problemă dificilă este legată de reconstituirea celor în stucatură); consolidarea structurii de rezistență care de-a lungul vremii a suferit degradări; aceeași cerință este valabilă și pentru instalații (de încălzire, sanitare etc.)

De asemenea, este necesar să se acorde atenție nu numai aspectului exterior, ci și celui interior de la cel al  pereților (lambriurilor atunci când este cazul) la mobilier.

Există o serie de lucrări care tratează aceste probleme. A apărut chiar „Un ghid al restaurărilor”, ca și unele preocupări teoretice ( Cf. Dan Mohanu, Prefață și Glosar la „Teoria restaurării”, de Cesare Brandi, Ed. Meridiane, 1996)

Legislație

Desigur desfășurarea în bune condițiuni a  acțiunilor de restaurare este condiționată de legislația în materie.

Mai întâi un exemplu care, în ciuda vechimii, își păstrează actualitatea: Legea monumentelor istorice din Franța, adoptată încă în 1913 (!) definește clar drepturile și obligațiile proprietarilor acestor clădiri și a administrației locale si centrale. Astfel, proprietarul este obligat să mențină clădirea într-o stare bună și, dacă nu o face, guvernul îl obligă să o facă, acordându-i însă și un sprijin financiar. Atunci când aceste acțiuni   nu sunt executate corespunzător, arhitectul-șef al Parisului se implică, atrăgând atenția asupra lacunelor sau erorilor. În sfârșit, pentru demolarea clădirilor este nevoie de un „permis special”.

În România, legislația, concretizată în așa-numita „Lege a fațadelor” este uneori prea permisivă, conținând chiar prevederi care permit eludarea sa. Prevederile se rezumă la conservarea „anvelopei clădirii”, adică a fațadei, dorind să-i confere acesteia cât mai rapid posibil, „calități comerciale” pentru localuri sau magazine. Desigur, este posibilă și această soluție atunci când structura clădirii este suficient de solidă, dar, de cele mai multe ori, o asemenea operațiune de „salvare” este improvizată, o fațadă frumoasă fiind destinată să „mascheze”, „ascundă” un interior precar, fără garanții de soliditate și trăinicie. Exemplele cele mai elocvente în acest sens se referă la o serie de imobile din Centrul istoric, dintre care unele au primit ulterior „bulina roșie”.

 

Pericole

…pândesc activitățile  de restaurare nu sunt puține, ele intrând și în atenția specialiștilor.  

Câteva dintre ele sunt menționate în articolul „Cum se pierde identitatea unui monument istoric” apărut în „Revista Arhitectura” (nr. 3 /2015) în care se arată că „În intervențiile de restaurare-adaptare a clădirilor istorice, patrimoniul „minor”, reprezentat de detalii funcționale sau componente artistice, constituie prima victimă a modificărilor sau suprimărilor arbitrare.” Câteva din aceste „pericole”:  simplificarea arbitrară a decorației fațadelor; „termopanomania” care  este responsabilă pentru dispariția sistematică a elementelor funcționale care conferă patrimoniului construit autenticitate și unitate stilistică.  Simplificarea „dramatică”  a aspectului clădirii , rămasă fără identitate, este compensată de afirmarea violentă a noilor zugrăveli. Intervenția necenzurată de amenajare a spațiilor comerciale provoacă deposedarea brutală a clădirilor istorice de detaliile lor autentice.

O „explozie” a restaurărilor și efectele ei

Constatarea din urmă cu câțiva ani rămâne valabilă, poate fi chiar extinsă, dat fiind că numărul imobilelor restaurate a crescut în mod substanțial. Cauzele sunt multiple: stabilirea statutului legal al clădirilor prin retrocedări; sporirea posibilităților financiare ale proprietarilor; unele măsuri legale ale municipalității în vederea stimulării acestor activități, dar, nu în ultimă instanță, dorința proprietarilor de a locui în imobile care să își păstreze aspectul și farmecul inițial, ceea ce face să le crească valoarea arhitecturală, dar și aceea financiară, comercială…

În ceea ce privește implicarea municipalității este de amintit că patru monumente istorice ale Bucureștilor, între care Casa Cesianu, Muzeul Nicolae Minovici,  sunt reabilitate cu fonduri europene.

Există din fericire și exemple pozitive de restaurare a unor imobile de patrimoniu. În general au fost restaurate clădiri care urmau să primească statutul de instituții (Casa Cesianu de pe Calea Victoriei, Hanul Gabroveni) sau cultural (Librăria Cărtărești de pe Lipsani), dar și comercial, agremental (Casa Vernescu). Mai puține asemenea exemple se referă la imobile aflate de străzi secundare.

O noutate de ultimă oră: a început restaurarea Blocului Bazaltin la care ne-am referit și noi într-un episod al acestui serial.

Soarta unor clădiri restaurate

Nu întotdeauna unele case restaurate au avut ulterior un destin fericit.

Este spre exemplu, cazul Casei Coandă care, se pare, după restaurare, a fost vândută, la un moment dat, în mod ilegal.

Un alt exemplu de schimbare a destinației unor clădiri restaurate este imobilul  din Piața Romană („Casa Petrescu”)  în care, după o restaurare „fericită” în perioada 1997-2000, și-a desfășurate activitatea una din cele mai active librării. Recent aceasta a dispărut (ca și alte librării de prestigiu ale orașului) pentru a fi pusă în vânzare.

Nu avem nimic împotriva activităților agrementale menite să atragă persoane cu bani sau turiști străini, dar Casa Vernescu merita o soartă mai… culturală decât aceea de cazinou…

Urgențe

În ciuda destul de intensei activități de restaurare pe care o cunoaște Capitala, există, din rândurile clădirilor de patrimoniu cu o reală valoare arhitecturală și culturală, o serie de „restanțe” devenite, după părerea mea, urgențe care necesită imperios asemenea măsuri.

Este, spre exemplu, cazul „Casei Mocca” o clădire fermecătoare, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, care a devenit Muzeu de antichități, iar astăzi este Institutul de Arheologie Vasile Pârvan. Clădirea se află de peste 100 de ani în proprietatea statului român, dar nu a fost niciodată restaurată. Deși clădirea se află într-o accentuată stare de degradare, în ciuda numeroaselor intervenții, nu s-a întreprins nimic pentru o necesară restaurare.

Un alt exemplu, se referă la „Casa Take Ionescu” de pe strada cu același nume care a adăpostit multă vreme Institutul de etnografie și folclor, de care mă leagă amintiri sentimentale, dar nu numai pe mine. După retrocedarea sa, nu s-a întreprins nimic pentru remedierea stării de degradare în care se află, ceea ce face ca aceasta să avanseze cu pași mari…

PS: Două măsuri care ar putea stimula și activitatea de restaurare:

Parlamentari ai UDMR propun, într-un proiect de lege depus la Senat, să fie scutite de taxe și impozite clădirile care sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură ori arheologice, muzee sau case memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare.

Ministerul Culturii are intenția să propună constituirea unui „Fond de urgență pentru patrimoniu”, în care ar putea fi încadrate și o serie de clădiri aflate pe „Lista monumentelor istorice”.