Până la 27 iunie, iubitorii de sculptură și pictură abstractă pot vizita expoziția lui Mircea Cristian Paul Goreniuc deschisă săptămâna trecută la Galeria Dialog a Primăriei sectorului 2 din București.

Deși foarte cunoscut în lume, Mircea Paul Goreniuc nu este la fel de știut și în România, dovadă și faptul că aceasta este prima sa expoziție. S-a născut în 1942 la București, și-a făcut studiile la Academia de Artă din Műnchen și la California State University din San Francisco, unde a obținut cea mai înaltă diplomă – Master of Fine Arts in Sculpture with Great Distinction. Este stabilit în Statele Unite de 45 de ani, iar după 1990 a revenit de câteva ori în România. A avut 10 expoziții personale în toată lumea (în America și în Europa), a participat la 25 de expoziții de grup, multe dintre sculpturile sale se găsesc în colecții particulare sau în muzee importante.

Expoziția deschisă la Galeria Dialog se intitulează „De la cioplitura în lemn la sculptura monumentală” (titlu sub care expune de la expoziția a 40 de ani de creație, din 2006). Goreniuc a început să sculpteze rădăcini de copaci – zmei, iele, balauri, măști impresionante, personaje precum Baba Cloanța, Flămânzilă, Ochilă. Fănuș Neagu, care l-a cunoscut în 1968, când venise la redacția revistei sale cu două ranițe cu sculpturi din rădăcini de lemn, i-a făcut un admirabil portret – „un tânăr înalt, brunet, frumos, parcă născut sub Poarta Sărutului lui Brâncuși” – și l-a numit „castan de București”. La doi ani după acea întâlnire a plecat în Germania, a lucrat ca muncitor pe șantiere, a cioplit monumente funerare, dar a și studiat, în America unde a ajuns foarte curând a fost tâmplar, a studiat din nou și a trecut la sculptura monumentală. A obținut cu lucrările sale foarte multe premii.

La expoziția de la Galeria Dialog nu veți vedea decât în fotografii scupturile sale monumentale. În schimb puteți admira mai multe sculpturi mici în lemn, din prima perioadă, mai multe sculpturi abstracte mici, simfonii în spațiu (dintr-o serie intitulată „Dans în spațiu pentru pace”), multe bronzuri ale unor personalități ale lumii artistice și culturale (între ele, Radu Beligan, Fănuș Neagu, Ion Lucian, Tudor Gheorghe, Sergiu Nicolaescu), dar și chipurile Regelui Mihai și al Reginei Ana. Faptul că Mircea Paul Goreniuc este conectat la stricta actualitate este sugerat de admirabila serie de sculpturi mici, realizate în acest an 2016 și dedicate Europei – „Europa – Începutul sfârșitului”, „Coșmarul Europei”, „Deșteptarea Europei”, „Sfârșitul Europei” (toate bronz, gloanțe și sârmă ghimpată), „Parlamentar european”. Priviți cu atenție lucrarea „European 2020”, sigur vă veți întreba dacă e o premoniție, în această perioadă în care întreg continentul stă sub controversa acceptării sau neacceptării cât mai multor emigranți musulmani.

Toate aceste sculpturi mici sunt însoțite de două serii de picturi (acrilic pe mătase), și ele de mici dimensiuni, intitulate „Intergalactice” și „Galaxia mea”, fiecare amestec amețitor de culoare care bucură ochiul și sufletul; cele mai multe sunt numite „Bucurie pură”.