Situatia companiei aeriene germane Lufthansa s-a redresat semnificativ anul trecut dupa ce in 2001 aceasta inregistrase pierderi foarte mari pe fondul crizei financiare a sectorului aviatic.
Astfel, pierderea neta de 633 milioane de euro inregistrata in 2001 s-a transformat in profit net de 717 milioane de euro anul trecut, iar compania a declarat ca va restabili valoarea propriului dividend la 60 de centi dupa ce in 2001 aceasta nu a platit nici un dividend actionarilor sai.
Profiturile operationale au crescut de la 28 de milioane de euro la 718 milioane de euro, sub asteptarile pietei, pe fondul unei cifre de afaceri ce a inregistrat o crestere usoara de la 16,7 miliarde de euro la 17 miliarde de euro.
Jurgen Weber, directorul executiv al Lufthansa, ce se va retrage in luna iunie, a declarat ca grupului ii este imposibil sa lanseze o proiectie cu privire la rezultatele financiare pe care le va inregistra anul acesta. Acesta a avertizat, totusi, ca “avand in vedere situatia actuala, compania Lufthansa nu-si va putea egala rezultatele inregistrate in 2001”.
Acesta a mai spus ca indiferent de evolutia evenimentelor din Irak, criza industriei aviatice s-a accentuat. “Nu exista inca o cale de iesire, iar criza se va prelungi din cauza conflictului din Irak”.
Performantele financiare ale companiei s-au deteriorat de la sfarsitul anului trecut ca urmare a incetinirii ritmului de dezvoltare economica, a scaderii cererii si valorii tarifelor in perspectiva razboiului din Irak.
In acelasi timp, compania se confrunta cu o concurenta din ce in ce mai stransa din partea un numar crescand de companii aeriene cu costuri reduse de pe piata germana.
In ultimele saptamani, compania a fost nevoita sa ia unele masuri de urgenta pentru a-si proteja rentabilitatea, masuri ce au inclus reducerea investitiilor de capital cu 200 milioane de euro, stoparea oricaror angajari.
Compania isi va retrage 31 de aparate de zbor pana la inceperea sezonului de vara pe langa cele 15 ce au fost oprite la sol de catre partenerii sai regionali.
Compania a incercat sa majoreze tarifele de zbor cu 4,5% ca reactie la cresterea preturilor la petrol si a altor costuri, cat si la scaderea propriilor castiguri.
Business Internaţional
Castigurile Lufthansa decoleaza
Situatia companiei aeriene germane Lufthansa s-a redresat semnificativ anul trecut dupa ce in 2001 aceasta inregistrase pierderi foarte mari pe fondul crizei financiare a sectorului aviatic.Astfel, pierderea neta de 633 milioane de euro inregistrata in 2001 s-a transformat in profit net de 717 milioane de euro anul trecut, iar compania a declarat ca va restabili valoarea propriului dividend la 60…