Relația pe care o avem cu dispozitivele din jurul nostru este una specială, mai ales când vine vorba despre cele care stau alături de noi zi după zi, în fiecare moment.
Dincolo de conținuturile pe care le privim și ecranele pe care le utilizăm pentru ele, modul în care auzim și percepem sunetele din viața noastră ajunge să aibă un impact major asupra fiecărei clipe.
Fie că lucrezi de acasă, mergi în călătorii de business sau doar vrei să te relaxezi, dispozitivul pe care l-ai ales pentru a te bucura de arta sunetului trebuie să fie unul de top.
Asta au înțeles acum aproape un secol antreprenorii Peter Bang și Svend Olufsen, care și-au pus diplomele de ingineri la lucru pentru a revoluționa atunci cea mai populară experiență de ascultare: radioul.
Misiunea lor a fost un succes, iar compania Bang & Olufsen a continuat să ducă ascultarea la următorul nivel prin realizări precum eliminarea zgomotului de fond.
În anii și deceniile care au urmat, inginerii de top ai companiei au reușit să ducă pasiunea pentru un sunet cât mai curat la alt nivel, iar de la radio s-au extins înspre alte dispozitive, precum televizoare și telefoane.
Este important de știut că unul dintre telefoanele Bang & Olufsen a servit ca sursă de inspirație pentru ce avea să devină baza revoluției smartphone în întreaga lume.
Așa cum aflăm dintr-un articol FastCompany, Bang & Olufsen a avut inspirația de geniu de a integra o rotiță inovatoare în designul și funcționalitatea produselor, inclusiv atunci când a lansat BeoCom 6000, un telefon wireless dedicat utilizării casnice.
Rotița de comandă avea rolul de a le permite utilizatorilor să navigheze mai ușor prin contacte, accesând chiar și un soi de agendă. Această rotiță nu era o noutate pentru compania daneză, care utiliza ideea încă din anii 1970.
Totuși, ideea a fost o noutate revoluționară pentru Apple odată cu lansarea BeoCom 6000, iar inginerii companiei americane căutau o soluție elegantă pentru a o integra în celebrul iPod.
Așa cum știm, Apple a preluat ideea și a obținut un succes de zile mari prin lansarea iPod, un dispozitiv care a stat și la baza primelor prototipuri de iPhone, deci la baza întregii revoluții smartphone. Iar restul este istorie.

Intră Beoplay HX
Acum, inginerii companiei Bang & Olufsen continuă să dea naștere unor dispozitive revoluționare care dau tonul și setează un standard în piață.
Ei au șlefuit avansul tehnologic în căutarea celei mai complexe experiențe de ascultare până au obținut mixul perfect: Beoplay HX.
Fie că ai nevoie de un moment de liniște și concentrare în biroul de acasă, fie că trebuie să te conectezi într-o ședință atunci când te afli pe un aeroport aglomerat sau doar vrei să te relaxezi în intimitatea muzicii tale preferate, noile căști wireless Beoplay HX sunt aici pentru tine.
Cu un design care redefinește modul în care privim intersecția dintre stil și confort, noile căști de la Bang & Olufsen pot fi considerate o experiență în sine. Totuși, calitatea sunetului este primordială.
Beoplay HX asigură un sunet curat, cu tehnologie digitală de control al zgomotului (ANC), o baterie care promite până la 35 de ore de ascultare continuă și un confort greu de egalat.

Mai mult decât sunet
Experții cunoscutei companii daneze au reușit să aducă la lumină o experiență de ascultare puternică prin intermediul a două difuzoare personalizate de 40 mm, cu magneți de neodim și porturi de bas care asigură o performanță optimă.
Atunci când trebuie să participi la videoconferințe, să discuți cu asociații tăi sau să povestești cu apropiații vei descoperi că cele patru microfoane dedicate generează o calitate impresionantă a apelurilor.
Aceasta se datorează utilizării unei tehnologii avansate de formare a fasciculului. Totodată, modul în care bateria este optimizată permite până la 35 de ore de ascultare continuă, adică aproape cinci zile lucrătoare, fără a fi nevoie să îți reîncarci căștile.
Vei descoperi că experiențele de ascultare pot fi chiar mai imersive decât te-a obișnuit până acum Bang & Olufsen, întrucât noile căști vin cu o tehnologie numită Digital Adaptive Active Noise Cancellation.
Astfel, tehnologia de control al zgomotului a fost dusă la următorul nivel, iar Beoplay HX anulează sunetele de fundal fără distorsiona sunetul curat al conținuturilor sau al discuțiilor tale.
Dacă alegi să te relaxezi, Beoplay HX te-ar putea convinge rapid că ești la un concert organizat doar pentru tine.
Mai mult, aplicația Bang & Olufsen îți dă libertatea de care ai nevoie pentru a ajunge la ceea ce consideri tu a fi cele mai potrivite setări ale căștilor wireless care reinventează experiența sunetului.

Următorul nivel al tehnologiei
Trebuie menționat că Beoplay HX ies foarte repede în evidență la nivelul întregii piețe, la fel ca dispozitivele Bang & Olufsen care au inspirat Apple și revoluția unei generații.
Configurarea căștilor este acum mai simplă ca niciodată, fie că deții un dispoziv care rulează pe Android, fie că este vorba despre un dispozitiv Apple. Modul în care acesta a fost gândit de Bang & Olufsen duce la o interacțiune mai bună și fără probleme.
Produsul premium oferă exact ceea ce caută utilizatorul premium: conectivitate rapidă, puternică și stabilă. Aceasta poate fi realizată prin Bluetooth 5.1, Microsoft Swift Pair, Google Fast Pair și Made for iPhone (MFi).

Confort greu de egalat
Este aproape imposibil să nu ne gândim frecvent cât de important este confortul atunci când vine vorba despre căștile noastre, oricare ar fi momentul sau scenariul în care avem nevoie de ele.
Întreaga expertiză pusă la lucru de inginerii de la Bang & Olufsen a fost concentrată înspre a genera bunăstare fiecărui utilizator în parte.
Beoplay HX au fost gândite pentru a fi ușoare (285 de game), dar durabile. Totodată, designul ergonomic confirmă că aceste căști pot fi utilizate o zi întreagă fără vreun disconfort.
În ceea ce privește materialele utilizate în acest produs, compania a decis ca bureții căștilor să fie înveliți la suprafață în piele moale de miel, în timp ce interiorul este realizat din spumă cu memorie.
Aceasta se adaptează pe forma detaliată a urechii fiecărui ascultător pentru a aduce un detaliu de confort extrem de important.
Dacă ne uităm la partea superioară a bentiței, ea este realizată din piele de vacă cu o structură fină, în timp ce partea inferioară vine cu o țestătură tricotată.
Măiestrie scandinavă în drumul spre lux
Cu o istorie de aproape un secol în spate, Bang & Olufsen a turnat întreaga sa experiență în Beoplay HX.
Compania a ales cele mai bune materiale și cele mai complexe evoluții tehnologice pentru a aduce în fața utilizatorului un produs premium, greu de egalat și imposibil de comparat.
Latura estetică a Beoplay HX completează experiența care a început cu un sunet redefinit.
De la pielea moale sau aluminiul neted și până la brațele glisante fabricate cu măstrie scandinavă dintr-un aluminiu anodizat sablat – și chiar reciclat – noile căști sunt pregătite să confirme o experiență premium într-un produs de lux.
Mai mult, discul din aluminiu prezintă finisaje ca de diamant și este plasat într-o structură din plastic reciclat, acoperită cu o vopsea polimerică, generând astfel un contrast de excepție între fin și mat.
Căștile Beoplay HX sunt disponibile în variante precum Black Anthratcite, Sand sau Timber.
Astfel, cu un sunet mai curat ca niciodată, cu un design durabil rafinat cu măiestrie, cu o durată de ascultare impresionantă printr-o singură încărcare și cu un confort greu de egalat, căștile Beoplay HX își merită locul în viața ta.