Un volum colectiv ce aduce la lumină o serie de documente*) care elucidează implicarea Securității în procesul de emigrare a minorității germane din România în timpul regimului comunist. Este pentru prima dată când sunt publicate documente referitooare la implicarea Securității in eliberarea de vize pentru etnicii germani din România.
“… decizia României și a R. F. Germania de a soluționa pe o cale amiabilă și discretă o problemă delicată, cu numeroase implicații umanitare, sociale, economice și politice, poate fi apreciată ca una pragmatică, ințeleaptă, deplin comprehensibilă în contextul politic al Razboiului Rece. Fiecare din cele două părți implicate a obținut, in general, ceea ce a urmărit: partea germană a răspuns unor presiuni interne de reintegrare a unor familii despărțite in contextul Celui De-al Doilea Război Mondial și a atras o forță de muncă bine pregatită, cu un potential crescut de integrare in societatea germană datorită fondului cultural comun; partea română și-a ameliorat imaginea externă in ceea ce priveste respectarea dreptului la libera emigrare si a obținut, totodată, o despăgubire financiară pentru pierderile pe care economia le resimțea prin pleacrea masivă a etnicilor germani. Faptul că ambele state au fost mulțumite de aceste aranjamente este dovedit, indirect, de prelungirea constantă a ințelegerilor bilaterale timp de mai bine de douăzeci de ani.”Emigrarea etnicilor germani din România, înainte de 1989, este rezultatul unui acord secret inițat de Germania, susțin documentele. Negocierile secrete au avut ca rezultat plecarea din țară a aproximativ 230.000 de sași și de șvabi, din 1962 până în 1989. Au existat familii care au depus cereri de emigrare o dată la 2-3 ani timp de 20 de ani, fără să li se aprobe. Banii trimiși de partea germană intrau in conturile statului, din care se plăteau datoriile externe.
Volumul publică o serie de documente care arată că implicarea masivă a Securității în activitatea de eliberare a vizelor de ieșire definitivă din țară pentru cetățenii români de etnie germană a debutat în primele luni ale anului 1962. Legătura între serviciile secrete ale celor două state a fost menținută, inițial, prin agentul de profesie avocat Șerbănescu Crăciun și avocatul Garlepp Ewald, din Stuttgart. Pentru primele persoane de etnie germană repatriate, partea germană a platit pentru fiecare 5-6.000 de marci. Documentele susțin că, în 1969, negocierile au vizat și “compensarea plecării germanilor din România și prin alte mijloace decât cele strict financiare“.Este vorba despre conexiuni între firme vest-germane si Combinatul Siderurgic de la Galați, care să introducă in România un procedeu nou de obținere a fontei.
Pe lângă acestea, partea română a primit pe 7 martie 1969, fără plată, două autoturisme Mercedes 230 (propuse spre a fi puse la dispoziția conducerii C.S.S.), două autoturisme Ford Taunus (unul pentru Mihai Pacepa și unul pentru Gheorghe Marcu) și un BMW 2000 (care urma să fie repartizat Serviciului VII din D.G.I.E.).
În același an, s-a decisca sumele primite de la RFG pentru persoanele care emigrează după 15 martie 1970 să fie urmatoarele: un titrat – 11.000 de mărci vest-germane (aproximativ 3.000 de dolari); un student – 5.500 de mărci vest-germane (aproximativ 1.506 de dolari); un tehnician – 2.900 de mărci vest-germane (aproximativ 792 de dolari); fără pregatire – 1.800 de mărci vest-germane (aproximativ 490 de dolari).
Negocierile nu au fost oficiale, ambele state au refuzat să se angajeze oficial, din acest motiv a existat canalul secret, gestionat de serviciile secrete. Ambele părți au preferat acoperirea cu niste avocați. În primul deceniu, avocatul Ewald Garlepp a fost cel care a gestionat situația din partea germană. Treptat, catre 1969-1970, se pare că a pierdut încrederea germanilor și a fost inlocuit cu un alt avocat, Heinz-Gunther Husch, care a preluat acest canal până in 1989.
Documentele selectate și publicate în volum sunt în cvasitotalitatea lor inedite. “Evident că alte aspecte, ținând în special de dimensiunile dramei umane trăite de mulți dintre cei care au emigrat, de dificultățile întâmpinate până la obținerea pașapoartelor, de șicanele și tracasările la care au fost supuși de slujbașii obtuzi ai unui regim politic ce nu punea mare preț pe respectarea drepturilor omului, nu și-au găsit reflectarea în documentele din acest volum decât într-o foarte mică măsură din cauza constrângerilor legate de dimensiunile și de scopul declarat al volumului. Ne exprimăm însă speranța că o viitoare lucrare monografică dedicată emigrării germanilor din România să poată integra și aceste mărturii, mai mult decât abundente.”
*) Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Florica Dobre, Florian Banu, Luminița Banu, Laura Stancu – Acțiunea “Recuperarea”. Securitatea și emigrarea germanilor din România (1962-1989). Editura Enciclopedică