Apartamentele vechi cu trei camere, confort 1, din București au prețuri pornind de la circa 50.000 de euro în cartiere precum Rahova și ajung la 70.000 de euro în Dristor, zonă mai bine cotată, cu acces la metrou, potrivit datelor de pe site-ul anuntul.ro.

Comparativ cu începutul anului trecut, prețurile au scăzut cu valori cuprinse între 10% și 20%, reduceri mai mari înregistrând apartamentele din Militari, spre exemplu, în timp ce în zona Camil Ressu proprietarii au ținut mai mult de preț. Consultanții spun că prețurile pot înregistra și în acest an noi scăderi, dar nu la valori semnificative, în condițiile în care stocul de apartamente ieftine de pe piață este destul de redus, iar numărul celor dispuși să plătească în jur de 50.000-60.000 de euro pe apartamente este destul de ridicat.
Interesul a început să crească datorită faptului că banii cu care la începutul lui 2008, înainte de criză, putea fi cumpărată în București doar o garsonieră pot fi folosiți acum pentru achiziția unui apartament cu trei camere.