Jucătorii de pe bursa de la București vor putea achiziționa în curând acțiuni Facebook pe sistemul alternativ de tranzacționare al pieței de capital locale, după ce intermediarul “listării”, casa de brokeraj Tradeville a făcut primii pași în acest sens.
Facebook s-a listat în luna mai pe bursa americană NASDAQ, derulând una dintre cele mai mari oferte publice inițiale de acțiuni din sectorul tehnologic. De atunci, acțiunile Facebook au scăzut puternic până la un preț de 21,1 dolari/titlu, cu 45% sub prețul la care s-a listat, de 38 de dolari. Compania are o capitalizare bursieră de 45,74 miliarde de dolari (162,8 mld. lei).
Scăderea înregistrată pe bursa americană face și mai atractivă o investiție locală, având în vedere că o acțiune Facebook costă echivalentul a 75,6 lei. Viitoarele tranzacții cu aceste acțiuni depinde și de prețul unei acțiuni. O acțiune Apple costă peste 2.000 lei, iar prețul ridicat i-a ținut departe pe unii investitori. La fel de important pentru investitorii locali este cât anume va mai dura trendul descendent al acțiunilor Facebook.