În America există astăzi peste 3.000 de miliarde de dolari în circulație, anul trecut tipărindu-se bancnote de 100 de dolari în valoare de 300 de miliarde de dolari, “dar câte dintre acestea au fost oare distruse?”, se întreabă cei de la Yahoo! Finance.
Banii sunt tipăriți în America de două agenții: Biroul de Gravură și Tipărire (Bureau of Engraving and Printing) și United States Mint (UMS). Biroul se ocupă de designul și tipărirea bancnotelor în timp ce monedele sunt responsabilitatea UMS.
Peste 90% dintre bacnotele pe care le tipărește Biroul de Gravură în fiecare an sunt folosite pentru a înlocui bani care fie sunt încă în circulație, fie au fost scoși. Potrivit moneymarket.com, aproximativ 8,4 miliarde de bancnote au fost printate în 2012, cu o valoare de peste 358 de miliarde de dolari. Costul mediu al producerii fiecărei bancnote este de 8,7 cenți.
Durata medie de “viață” a unei bancnote de 1 dolar este estimată la aproximativ șase ani. O bancnotă de 100 de dolari poate rezista însă până la 15 ani deoarece este mai puțin utilizată în circulație decât cea de 1 dolar.
Una dintre responsabilitățile Rezervei Federale Americane este să se asigure că banii din circulație sunt în perfectă stare fizică. Pentru acest lucru, FED-ul injectează bancnote proaspăt tipărite în circulație și în același timp distruge bancnotele deteriorate care nu mai pot fi folosite în bancomate.
Anul trecut, FED-ul a distrus 7.000 de tone de bani scoși din circulație. În anii trecuți, banii distruși erau reciclați de companii private și folosiți pentru realizarea unor diferite produse pentru uz zilnic.