Un litru de benzină costa 3,9 lei, iar unul de motorină 4,23 de lei la începutul toamnei anului 2008, momentul care a marcat, după căderea Lehman Brothers, începutul unei crize care încă macină economiile din multe state europene. Ieri același litru de benzină costa 5,87 lei, în timp ce motorina costa 6,16 lei. Practic, într-o perioadă marcată de scăderea consumului, benzina s-a scumpit cu 50%, iar motorina a ajuns să coste cu 45% mai mult, potrivit datelor centralizate de ZF.
Ziarul Financiar lansează un exercițiu jurnalistic prin care va analiza principalele modificări care au intervenit în economia României din 2008, anul care a marcat startul crizei financiare, și până acum. Obiectivul este de a surprinde evoluția unor indicatori precum prețul carburanților, consumul de energie sau de gaze, numărul de eoliene montate în acești ani de criză, numărul de magazine, de insolvențe, numărul de malluri, de angajați sau de șomeri. Pe scurt, indicatori care vorbesc despre modul în care au evoluat cele mai importante piețe în acești ani de criză. Prețul carburanților a devenit un subiect extrem de sensibil tocmai în contextul crizei financiare, în momentele de recesiune politica marilor companii petroliere fiind pusă la zid de cel mai înalt nivel politic. „Eu sunt cel care a rupt orice legătură cu Petromul ca semn de protest față de profitul pe care l-a obținut în timp de criză. Nu-mi place politica lor, este incorectă“, a spus președintele Traian Băsescu în martie anul trecut în cadrul emisiunii „După 20 de ani“ de la Pro TV.
Deși s-a încercat aplicarea unor formule care să stăvilească ascensiunea prețurilor la carburanți, intențiile au rămas doar declarații, companiile petroliere având în continuare un algoritm clar pentru stabilirea prețurilor la pompe, bazat mai ales pe evoluția cotațiilor internaționale la produsele petroliere și mai puțin a cererii locale.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.09.2013