Calitatea carburanților vânduți în România a scăzut în ultimele luni, ceea ce a dus la creșterea numărului de probleme tehnice ale mașinilor, susțin reprezentanții transportatorilor.

“Nu se respectă aditivarea, găsim, când mergem la service, apă în rezervoare. Cifra octanică este mică, motiv pentru care crește consumul de carburanți. Carburanții au impurități, sondele, jiglerele și filtrele sunt pline de mizerie. Trebuie făcut ceva”, a declarat pentru gândul Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT). Transportatorii au depus miercuri o sesizare în acest sens la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANCP).


Piese plătite din propriul buzunar deși mașina era în garanție
“Am avut cazuri în care, deși mașinile erau în garanție, patronii au plătit din banii lor anumite piese și manopera, pentru că service-urile au constatat că problema este carburantul prost, deci că nu e o defecțiune a mașinii. Nu știu ce fac ei, pun apă în benzină, nu curăță cum trebuie bazinele, dar sunt probleme mari și cu benzina, și cu motorina”, a continuat Hagiu.

Contactat de gândul , președintele ANPC a declarat că aceste controale au loc oricum, indiferent dacă există sau nu solicitări în acest sens.

La nivel oficial însă, atât conform datelor ANPC cât și ale Ministerului Economiei, carburanții din România respectă standardele de calitate impuse de UE. Citiți mai mult despre calitatea benzinei din România pe www.gandul.info