România va avea anul acesta un produs intern brut de 511,6 mld. lei (120,6 mld. euro), conform noii prognoze luate în calcul la rectificarea bugetului, în scădere cu 27,3 mld. lei față de estimarea inițială.
Deși după ultima rundă de negocieri cu FMI autoritățile au invocat ca prognoză de scădere a economiei un interval cuprins între -1,7% și -1,9%, bugetul nu putea fi rectificat pe baza unui interval, așa că până la urmă a fost avută în vedere o recesiune de -1,9%, diametral opusă față de creșterea de 1,3% prognozată inițial.
La jumătatea anului, PIB a înregistrat o scădere de 1,5% conform estimării Institutului Național de Statistică.
Varianta inițială a bugetului construit pornind de la o ipoteză de creștere economică dovedită complet falsă a fost girată în totalitate de FMI și nici BNR nu a semnalat public riscul pe care îl implică elaborarea bugetului general consolidat după niște premise atât de șubrede.
Datele la semestrul I bat și noile previziuni
Nici măcar noile prognoze macroeconomice luate în calcul la rectificare nu tind să se apropie prea mult de realitate: bugetul României pe 2010 avea în vedere o creștere a exporturilor cu numai 3,5%, deși acestea urmau să tragă economia afară din groapa recesiunii; la jumătatea anului, încasările din exporturi au ajuns să înregistreze o majorare spectaculoasă de peste 23%, însă Comisia de Prognoză și Ministerul Finanțelor nu anticipează decât o creștere anuală de 12,7%, oricum mai mult decât triplă față de estimarea inițială.
Similar, pentru importuri era prognozată o creștere de 4,2%, iar noua prognoză este de 7,8%, deși la jumătatea anului acestea au înregistrat o majorare de 17%.
La capitolul inflație, Finanțele adoptă o estimare chiar ceva mai pesimistă decât Banca Națională: 7,9% la final de an, față de 7,8% după socotelile BNR. În iulie, după majorarea TVA la 24% inflația a sărit la 7,14%, sub așteptările analiștilor.
De asemenea, a fost retușată substanțial prognoza privind șomajul, care ajunge acum la 8,5%, față de varianta inițială de 7,3%.
Cu toate că la sfârșitul lunii mai numărul salariaților din economie scăzuse la 4,27 milioane, au urmat și urmează concedieri de zeci de mii de angajați din sectorul de stat, calculele bugetare au în vedere un număr mediu de 4,66 milioane de salariați, în scădere cu numai 1,8% față de 2009, când a fost o reducere de 5,9%. Modificarea anuală a numărului de salariați ar fi astfel de numai 85.000 de persoane în minus pe 2010.
Mai mult, câștigul salarial mediu brut este estimat să urce cu 1,6% față de 2009, până la 1.910 lei.
Reducerea PIB estimat face ca în pofida tăierii cu 3,5 mld. lei a cheltuielilor de personal bugetate, până la 42,2 mld. lei, ponderea acestora în PIB să rămână la 8,2%, față de 8,5% în varianta inițială.
Deși Finanțele se împrumută tot mai greu în lei la costul dorit, cheltuielile cu dobânzile sunt prevăzute să scadă cu 370 mil. lei, până la 8,7 mld. lei, rămânând la 1,7% din PIB.
La investiții, cheltuielile alocate scad cu 1,2 mld. lei, până la 33,4 mld. lei, dar ponderea acestora în PIB urcă de la 6,4% la 6,5%.
Recesiunea și evaziunea subțiază veniturile
Accizele, una dintre sursele importante de încasări bugetare, ar fi trebuit să aducă 18,4 mld. lei, respectiv 3,4% din PIB, potrivit bugetului construit inițial, însă în varianta rectificată apare o scădere de aproape 2 mld. lei, respectiv o pondere de 3,2% dintr-un PIB diminuat. Rompetrol Rafinare a anunțat la șase luni o creștere a afacerilor cu 24%, în timp ce vânzările Petrom au crescut cu 14%.
În pofida creșterii nivelului accizelor, Finanțele se așteaptă la o scădere a veniturilor față de programul inițial, cu toate că în luna iunie au introdus reglementări considerate foarte dure pentru combaterea evaziunii în domeniul produselor accizabile.