“Nu mi se pare corect să-ți faci faimă pe seama numelui Azuga, pe ceva ce ai cumpărat și apoi imediat ai închis. Berea Azuga era renumită pentru că se folosea o anumită apă, foarte bună. Chiar și turișii care vin în Azuga rămân uimiți de faptul că nu se mai face bere aici”, spune un localnic din Azuga.
Fabrica de bere Azuga a fost cumpărată în primele luni ale anului 2009 de Ursus Breweries, liderul pieței locale și producătorul berilor Ursus și Timișoreana, pentru a fi închisă câteva luni mai târziu, în vara anului trecut. Motivul invocat de reprezentanții companiei a fost faptul că unitatea de producție era sub standardele Ursus Breweries din punct de vedere tehnic, iar capacitatea de producție nu putea fi dezvoltată. Astfel, producția berii Azuga a fost mutată la fabrica din Brașov a filialei locale a gigantului SABMiller.
Apa face diferența
“88%-90% din componența berii o reprezintă apa și având în
vedere acest lucru are o influență mare asupra calității. Apa de
Azuga era o apă curată din munții Bucegi, în timp ce în Brașov este
făcută cu apa unui lac de acumulare. Prin tratarea apei nu mai este
aceeași apă minerală pură. De ce Stella Artois nu are același gust
la noi ca în Belgia sau Tuborg ca în Danemarca? Ar trebui ca pe
etichete să scrie brandul Azuga, cu apă de Brașov”, a declarat
Vifor Verșescu, directorul general al Patronatului Societăților
Independente Producătoare de Bere din România (PSIPBR), din care
fac parte companii precum Bermas Suceava, Martens Galați sau Bere
Trei Stejari Sibiu.
Verșescu susține că atunci când producătorii susțin că apa nu are o influență foarte mare asupra produsului final, se referă doar la calciu, magneziu și duritatea apei. “Apa are diferite săruri, PH-uri care au o influență foarte mare asupra procesului de fermentație”, a afirmat reprezentantul PSIPBR.
El a completat însă că legislația europeană în vigoare nu îi obligă pe producători să treacă nici locația exactă a fabricii unde a fost produs brandul de bere, nici apa folosită, ci doar numele producătorului sau al distribuitorului.
“Dacă eu ca producător am cinci fabrici, pe etichetă trec doar sediul companiei, nu și locația exactă a fabricii unde a fost produsă berea. Pe producătorii locali, cu o singură fabrică, această legislație îi dezavantajează”, a completat Verșescu.
La fel ca berea Azuga, nici brandul Hațegana nu mai este produs la fabrica din Hațeg ca urmare a deciziei companiei Heineken România, filiala locală a gigantului olandez cu același nume și cel de-al doilea mare producător al pieței locale, de a eficientiza businessul local și a renunța la activele neprofitabile.
Brandul de bere Silva, din portofoliul aceluiași jucător, este produs în prezent și la fabrica din Constanța a grupului deși a fost produs inițial doar cu apa din zona Reghin, județul Mureș.
De aceea, directorul general al Patronatului Societăților Independente Producătoare de Bere din România consideră că astfel consumatorul este păcălit.
“Consumatorul crede că bea bere cu apă de Azuga, ceea ce nu este adevărat. Este indus în eroare, iar protecția consumatorului ar trebui să intervină și să modifice legislația”, a mai spus el.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) susține însă că pe eticheta produsului trebuie scrise numele și adresa producătorului, ambalatorului sau distribuitorului înregistrat în Uniunea Europeană, potrivit atât legislației europene, cât și celei naționale, iar indicarea originii pe ambalajul produsului este voluntară “dacă omiterea acesteia ar fi de natură să creeze confuzii în gândirea consumatorilor cu privire la originea sau proveniența reală a alimentului”.
Situație similară cu cea a salamului de Sibiu
“În prezent, denumirile Azuga, Timișoreana, Hațegana nu reprezintă denumiri de origine, acestea reprezentând denumiri comerciale ale unor sortimente de bere, care pot fi fabricate de diferiți producători. Situația este similară cu cea a salamului Sibiu pentru care nu este obligatorie fabricarea numai la Sibiu, sau a șuncii de Praga a cărei fabricație nu se face numai în orașul Praga”, au declarat reprezentanții serviciului produse și servicii alimentare și nealimentare din cadrul ANPC.
Aceștia au adăugat că atât timp cât denumirile respective sunt denumiri comerciale ale unor sortimente de bere și pentru care, prin etichetare și publicitate, nu se fac referiri la materiile prime utilizate, în speță la calitatea sau proveniența apei utilizate în fabricație, consideră că nu se produce o dezinformare a consumatorului.

“Berea e la fel indiferent unde e produsă”
Reprezentanții multinaționalelor atât din România, cât și Europa, dar și companiile de branding locale afirmă că producerea unei mărci în alt oraș decât cel originar este un fenomen normal în industria berii și des întâlnit, iar producerea berii cu o altă apă decât cea de origine nu afectează caracteristicile berii.
“Membrii Asociației produc și comercializează berea respectând toate standardele de fabricație și reglementările în vigoare, inclusiv pe cele de etichetare. Consumul de bere din România este acoperit într-o proporție covârșitoare, de aproape 99% în volum în 2009, de mărci locale și de mărci internaționale produse în România. Materia primă și tehnologia utilizate în industria berii garantează aceleași caracteristici organoleptice ale fiecărei mărci de bere, indiferent de locul unde este produsă”, susține Constantin Bratu, directorul general al Asociației Berarii României.
Reprezentanții companiilor Bergenbier SA, Heineken România, United Romanian Breweries Bereprod și Ursus Breweries, care fac parte din Asociația Berarii României realizând împreună peste 85% din vânzările locale de bere, nu au răspuns solicitării ZF până la închiderea ediției.
“Este o practică obișnuită ca brandurile să fie denumite după locul de origine în anumite categorii de bunuri de larg consum, cum ar fi berea, apa minerală, vinurile sau brânzeturile. Spre deosebire de apa minerală sau vinuri de exemplu, unde izvorul din care provine apa și respectiv podgoriile de unde se recoltează materiile prime sunt elemente foarte importante, indisolubil legate de localizarea geografică, în cazul berii nu putem vorbi despre aceeași importanță a localității în care sunt amplasate facilitățile de producție”, susține consultantul de brand al companiei de consultanță strategică și design de brand, BrandTailors.
Numele berii nu este o promisiune față de consumator
Ea a adăugat că deoarece numele brand-ului de bere, mai ales când acesta redă un toponim, implică doar respectarea specificului regional și a rețetelor tradiționale de produs din zona respectivă, redând elementele perene ale brandului, motiv pentru care așteptările consumatorului nu sunt înșelate.
“Promisiunea brandului față de consumator vizează aceste elemente emoționale și de spiritualitate a locului, fără a implica obligativitatea producerii berii în localitatea de origine”, a completat Florea.
Opinia sa este împărtășită și de Irina Ilie, associate director al companiei de strategie de brand și design Brandient, care a realizat rebrandingul companiilor CEC Bank, Dedeman și Domo, cât și al mai multor branduri din industria bunurilor de larg consum.
“În cazul berii, numele Timișoreana, Hațegana sau Azuga nu sunt o promisiune cheie în categoria de bere, consumatorul nu va fi înșelat dacă berea preferată se produce în altă parte și nu în Timișoara sau Azuga. Pentru un consumator loial, constanta calității produsului este importantă în repetarea cumpărării, dacă aceasta îl va dezamagi în timp, își va îndrepta preferința spre alte branduri”, susține Ilie.
De aceea, ambii reprezentanți ai companiilor de branding susțin că nu sunt necesare schimbări de denumire, branding sau comunicare atunci când un brand de bere nu mai este produs în locația de origine. “Schimbarea numelui sau a strategiei de comunicare a brand-ului o dată cu mutarea facilității de producție ar fi o decizie cât se poate de nepotrivită, întrucât s-ar baza exclusiv pe o schimbare superficială și cu slabe atingeri asupra fundamentului brand-ului”, a completat Florea.
Mai mult, consultantul BrandTailors a adăugat că în contextul globalizării, este foarte importantă păstrarea originii ca garant al continuității brand-ului și perpetuării tradiției berii din zona geografică respectivă, mai ales în cazul relocalizării fabricii sau deschiderii unor noi facilități de producție.
“Pe de altă parte însă, trebuie înțelese anumite constrângeri ale producătorilor legate de costurile de producție, transport și distribuție, aspecte care cel mai probabil fac necesare aceste schimbări în localizarea fabricilor de bere”, a afirmat Andreea Florea.
Există beri cu origine controlată, dar nu în România
Jan Lichota, consilier juridic al asociației The Brewers of Europe (Berarii Europei), formată din asociații ale companiilor de bere din întreaga Europă, susține că închiderea fabricilor este determinată de condițiile economice și alte circumstanțe care necesită luarea unei astfel de decizii, cum este mutarea fabricilor din orașe din motive logistice, de mediu sau de siguranță.
“Se întâmplă frecvent ca o bere să fie numită după un oraș, cum sunt și berile Warka în Polonia, Zaragozana în Spania, Hoegaarden în Belgia sau Kronenbourg după Cronenbourg în Franța. Totuși, acest fenomen este relaționat cu originea produsului, locul unde a fost produs inițial. Odată cu evoluția acestui sector, multe berării au fost închise, dar cum popularitatea unor anumite mărci a continuat, producția lor a fost relocată în mod frecvent în alte fabrici, care de multe ori sunt în alte orașe”, a declarat Lichota.
Singurele beri care își păstrează locația originală de producție sunt cele incluse în lista produselor cu denumire de origine controlată (PDO – Protected Denomination of Origin sau PGI – Protected Geographical indication) sau considerate un produs tradițional (TSG – Traditional speciality guaranteed).
“Atunci ar trebui să urmeze legislația Uniunii Europene pentru certificare și să respecte rețeta și materiile prime folosite, așa cum sunt ele definite în legislație. Dar, în ceea ce privește acest aspect, nu am găsit nicio bere românească care să aibă vreuna din aceste certificări”, a menționat reprezentantul asociației europene.
El a completat că există de asemenea branduri de bere care sunt denumite după o anumită localitate, dar care nu au fost produse niciodată acolo, fiind numite așa doar ca urmare a creativității companiei, sau care au o altă origine, cum ar fi orașul de origine al berarului-șef sau un omagiu pentru o mănăstire.
“Produsele care au denumire de origine controlată nu trebuie să aibă însă un brand concret. Principiul acestor produse este de a respecta originea geografică. De aceea brandurile pot fi diferite. Aceste principii sunt aplicate la tot felul de produse – ulei de măsline, vin, brânză, muștar, pâine, prăjituri. De exemplu, producătorii din Kent fac Kentish Ale, care are branduri de bere ca Spitfire și Bishop’s finger, produse de Shepherd Neame”, a explicat el.
Ce s-ar întâmpla dacă berile ar fi produse doar în localitatea de origine?
Lichota susține că dacă majoritatea berilor care sunt numite după o anumită localitate sau zonă ar fi produse doar în fabrica de origine, ar determina costuri de livrare și o amprentă a dioxidului de carbon mai mare pentru acele beri, în special dacă sunt exportate în întreaga lume.
“Dacă producția de bere a brandurilor având denumiri toponimice ar fi restrânsă la zonele geografice respective, impactul ar fi asupra prețului final al produselor. Dacă facilitățile de producție nu ar putea fi situate cât mai aproape în raport cu arealul de comercializare a produselor, ar crește costurile pentru logistică (n.red.-transport și distribuție) și eventual cele pentru taxe (n.red.-pentru import-export), ceea ce ar duce la majorarea prețului de raft. Așadar, soluția relocalizării fabricilor sau a deschiderii de fabrici noi în alte regiuni geografice este în esență o soluție de eficientizare a costurilor care este adoptată și în interesul consumatorului”, a explicat Andreea Florea, brand consultant al BrandTailors.