Dacian Ciolos va deveni comisarul european care gestioneaza cei mai multi bani in cadrul Uniunii Europene, daca el va fi ales sa gestioneze portofoliul agriculturii, in cadrul Comisiei de la Bruxelles. Comisarul european pentru agricultura, daneza Mariann Fischer Boel, a anuntat ca nu isi doreste un al doilea mandat (caz in care l-ar fi primit) in cadrul Executivului de la Bruxelles, ceea ce sporeste sansele ca acest fotoliu sa fie ocupat de Dacian Ciolos, din partea Romaniei. Romania este sprijinita pentru acest post de Franta si Polonia, tarile cu cel mai important potential agricol din UE.
Daca Ciolos va deveni comisar pentru agricultura, el va avea pe mana peste o treime din bugetul Uniunii Europene.
In 2007 Parlamentul European si sefii statelor membre ale Uniunii au stabilit ca bugetul UE in exercitiul financiar 2007-2013 sa fie de 864 mld. euro. 43% din aceasta suma merge spre agricultura, dezvoltare rurala, mediu si pescuit (este vorba de 362,8 mld. euro, dintre care 293,1 mld. euro – 2,2 bugete ale Romaniei la nivelul lui 2008 – merg spre sustinerea agriculturii si echilibrarea pietei agricole interne si 69 mld. euro spre dezvoltare rurala.)
Bugetul pentru 2009 al Uniunii (in cadrul exercitiului financiar 2007-2013 se stabilesc bugete anuale) este de 133,8 mld. euro. 42% din acest buget (care este gestionat de comisarul pentru agricultura) merge spre agricultura si dezvoltare rurala, adica 50,6 mld. euro. Bugetul pentru 2010 al UE nu a fost votat, dar nu se asteapta multe schimbari. Acest lucru iseamna ca Ciolos va gestiona, daca va fi ales comisar, in jur de 50 mld. euro inca din primul an, si va mai avea de gestionat inca 100 mld. euro in anii urmatori, avand in vedere ca, intre 2007-2009, pentru agricultura comunitara s-au cheltuit cam 150 mld. euro.