Aproximativ 40-50 milioane de ouă, în jur de 3 milioane de miei și circa 7,5 milioane de cozonaci vor cumpăra românii cu ocazia Paștelui, au declarat pentru Gândul reprezentanții asociațiilor de profil. La aceste cantități se mai adaugă ouăle și mieii din gospodăriile individuale, dar și cozonacii pregătiți de gospodine, cantități greu de estimat.
Luna aceasta, crescătorii de păsări au vândut 150 milioane de ouă, față de 100-110 milioane de ouă, într-o lună obișnuită. “Diferența de 40-50 milioane de ouă reprezintă cererea pentru perioada Paștelui. La această cantitate se adaugă ouăle din gospodării, sursă importantă de consum în mediul rural”, a declarat pentru gândul Ilie Van, președintele Uniunii Naționale a Crescătorilor de Păsări din România (UNCPR).
Ținând cont de faptul că doar o treime dintre români cumpără ouă pentru Paște, potrivit unui studiu recent realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), rezultă un consum mediu de șapte ouă pe cap de locuitor. Mai bine de jumătate dintre respondenți au declarat însă că își procură ouăle din propriile gospodării. Despre cât mănâncă românii de Paște citiți mai multe pe www.gandul.info.