Guvernul maghiar a anunțat în această toam­nă că va relua un program care presupune subvenții pentru familiile care achi­zi­țio­nea­ză locuințe cu o valoare de până la 30 milioane de forinți (circa 100.000 de euro). Subvenția nu poate depăși echivalentul în forinți a 8.000 de euro, iar cuantumul acesteia este stabilit în funcție de numărul membrilor familiei, dimensiunea locuinței și nivelul de eficiență energetică al acesteia. Subvenția poate fi accesată doar de către familiile care au măcar un mem­bru salariat și care nu au datorii la bugetul de stat.

Autoritățile de la Budapesta derulează în paralel și un program de subvenționare a ratei dobânzii la creditele imobiliare pentru care a alocat circa 1,3 mld. forinți (4 mil. euro) din bugetul pe anul viitor. Estimările indică un număr de 3.000 până la 5.000 de familii care vor beneficia de programul de subvenționare a ratei dobânzii. Deocamdată nu au fost făcute publice detaliile privind valoarea maximă a fiecărei subvenții, reprezentanți ai Guvernului maghiar declarând însă că dobânzile ar putea scădea cu până la o treime din nivelul actual, relatează presa maghiară.

Încurajează piața. Cu toate că programul de subvenții pentru locuințe poate fi accesat atât de cum­părătorii unei locuințe vechi, cât și de cumpără­torii unei locuințe noi, autoritățile încearcă să încurajeze tranzacțiile cu locuințe noi.

Astfel, statul acordă subvenții pentru case nou-construite al căror preț nu depășește echivalentul a 100.000 de euro, în timp ce pentru cele vechi prețul este limitat la 50.000 de euro. Pentru acest tip de subvenții statul maghiar se așteaptă să cheltuiască 5,2 miliarde de forinți (circa 16 mil. euro) anul viitor.

Guvernul s-a angajat însă să aloce mai mulți bani de la buget pentru acest program în cazul în care cererea va fi mai mare. De asemenea, subvențiile vor putea fi accesate și de cei care vor să-și renoveze o locuință pe care o dețin în proprietate. Primul-ministru Victor Orban consideră că acest program se dorește a fi o măsură de relansare a sectorului contrucțiilor, dar a precizat că rezultatele se vor vedea abia peste doi-trei ani.

Statul ceh încurajează, de asemenea, construcția de locuințe printr-un program în care sunt implicate inclusiv autoritățile locale, acestea din urmă fiind chiar dezvoltatorii proiectelor imobiliare pentru care sunt alocate subvențiile respective.

Deși a suferit modificări de-a lungul timpului pentru a remedia deficiențele apărute pe parcursul derulării, programul de subvenții funcționează neîntrerupt de 15 ani, sumele alocate de stat în acest scop crescând constant. Cehii au totodată și un sistem dezvoltat de economisire-creditare, în care statul acordă o primă anuală de 15% din sumele economisite de clienți, iar aceștia pot obține un împrumut ipotecar după doi ani de economisire.

În direcția opusă. Contrar politicilor din regiune, Guvernul de la București vrea să elimine sub­vențiile acordate la construirea de locuințe prin credite ipotecare, motivând că prețurile materialelor de contrucție s-au redus semnificativ pe fondul crizei și că în plus bugetul public se află sub presiune.

Subvenția pentru construirea unei locuințe prin credit ipotecar ajunge în prezent la 30% din costurile de construcție ale acesteia, dar poate depăși echivalentul în lei a 15.000 de euro și valoarea creditului ipotecar contractat. Guvernul nu a mai alocat bani pentru acest program de peste un an și jumătate, toate solicitările de plată efectuate din februarie 2010 încoace nefiind onorate.

În schimb, Guvernul ține în viață programul “Prima casă”, care deși a fost anunțat ca o măsură de dezghețare a pieței imobiliare și a pieței contrucțiilor, nu și-a atins decât parțial scopul. Majoritatea covârșitoare a finanțărilor acordate pentru acest program a mers către achiziția de locuințe vechi, astfel că programul nu a făcut decât să permită băncilor să vândă credite iptecare fără să-și asume riscuri prea mari. Cu toate că teoretic clienții băncilor pot lua credite garantate de stat și pentru a-și construi o locuință, în realitate au fost vândute numai câteva credite în acest scop deoarece procesul este atât de complicat încât mulți clienți preferă să renunțe.

Dezvoltator gigant de stat. Rușii încearcă de doi ani să revitalizeze sectorul contrucțiilor de locuințe și autoritățile de la Moscova au creat în vara anului 2009 o companie de investiții imobiliare, Moszemsintez, care să achiziționeze proiecte aflate în dificultate și să continue dezvoltarea acestora.

Compania a pornit cu un capital inițial de circa 9.000 de euro, dar în urma mai multor majorări a ajuns să dețină în prezent un capital de echivalentul a 200 de milioane de euro.

Moszemsintez a preluat de la o altă companie de stat proiectele de locuințe aflate în construcție cu o suprafață totală 500.000 de metri pătrați, acestea reprezentând baza viitoarelor proiecte dezvoltate de companie.

Ideea unei intervenții energice a statului pe piața imobiliară nu este nouă, fiind aplicată în Marea Britanie încă de la începutul crizei. Executivul de la Londra a demarat în 2008, chiar atunci când criza începea să-și facă simțită prezența, un plan de sprijinire a autorităților locale care achiziționau proprietăți intrate în posesia creditorilor sau care erau scoase la vânzare de foarte mult timp. Măsura, menită să stopeze declinul accentuat al sectorului imobiliar britanic, a fost luată după aproape trei decenii pe parcursul cărora numărul locuințelor deținute de consiliile locale britanice a coborât de la peste șase milioane la mai puțin de două milioane și jumătate.

Chiriași la stat. Tradiția locuințelor deținute de stat sau de autoritățile locale are însă rădăcini mult mai puternice în centrul și chiar estul continentului european. Iar în țările unde guvernele au dezvoltat programe pentru oferirea de locuințe sociale, efectele crizei mondiale asupra pieței imobiliare au fost puternic diminuate.

În Viena, de exemplu, unde există o adevarată tradiție a locuințelor sociale, prețurile au scăzut cu mai puțin de 10% pe parcursul crizei comparativ cu vârful înregistrat în perioada de boom economic, potrivit datelor companiilor de consultanță imobiliară.

Programul de acordare de locuințe sociale inițiat de guvernul austriac își are originea în perioada imediat următoare primului război mondial, o perioadă caracterizată de mișcări sociale ca urmare a prăbușirii regimului monarhic. Programul a fost dezvoltat continuu timp de peste opt decenii, ajungându-se astăzi ca 60% din vienezi să locuiască în case subvenționate sau deținute de către consiliul local. În prezent, consiliul local din Viena administrează programul de acordare de locuințe sociale prin intermediul unui departament specializat, responsabil pentru subven­ționarea achiziționării a câteva mii de case pe an, potrivit site-ului oficial al primăriei capitalei austriece. Același departament derulează și unul dintre cele mai mari programe de renovare a locuințelor din Europa și are sub administrare 220.000 de locuințe oferite spre închiriere.

De asemenea, în Germania, în ciuda vânzărilor masive din ultimii ani, numărul locuințelor aflate în proprietatea statului ajunge la aproape trei milioane de unități, adică circa 8% din stocul de case de pe piața germană, potrivit bazei de date base.d-p-h.info.

Efectul principal al acestei situații se traduce într-o presiune constantă asupra prețurilor chiriilor, în condițiile în care aproape 90% din locuințele publice sunt deținute de companii aflate în administrarea consiliilor locale.

La fel ca în Austria, programele germane privind acordarea de locuințe sociale își au originile în perioada imediat următoare primului război mondial, dar acestea sunt dezvoltate agresiv odată cu reconstrucția țării, în anii ’50.

Majoritatea locuințelor din această perioadă au fost construite de companii controlate de stat sau de autoritățile locale. Aceste companii erau reglementate după un set de legi specifice care le permiteau să plătească taxe mai reduse, iar casele construite de acestea erau cofinanțate prin subvenții acordate de stat.

Accesul la locuințele sociale construite de statul german este limitat la un anumit nivel al veniturilor. Totuși, beneficiarii ipotecilor ieftine subvenționate din fonduri de stat pot fi inclusiv companii publice sau private, organizații non-profit sau mici inves­titori.

Țările nordice au implementat de asemenea programe majore privind construirea de locuințe sociale. În Suedia, de exemplu, aproape un milion și jumătate de oameni locuiesc în circa 850.000 de case deținute de stat prin intermediul unor companii specializate. Aceste companii se află, în majoritate, în proprietatea administrațiilor locale și sunt constituite sub forma unor organizații non-profit.

În România, prin intermediul ANL au fost construite în total mai puțin de 30.000 de locuințe, cât era stocul total realizat pe piața locală în perioada de boom în doar o jumătate de an, în timp ce programul anunțat de Elena Udrea la începutul anului 2010 privind realizarea în decurs de trei ani a 100.000 de locuințe pentru tineri face parte din “filmul” de promisiuni care mai cuprinde episoade cu autostrăzi sau infrastructură rurală.