În timp ce plângerea la bancă nu costă nimic, un proces ar putea echivala cu o cheltuială de la 200 până la câteva mii de euro, dacă reclamantul nu are câștig de cauză, scrie Gândul.
Numărul clienților care au apelat la avocați pentru a da în judecată băncile din cauza diverselor nereguli din relația contractuală cu acestea a ajuns deja la peste 2.000, iar alte mii de persoane li s-ar putea alătura, după cum susțin avocații. Majoritatea neregulilor semnalate de clienți privesc nerespectarea OUG 50/2010 de către unele bănci. Drumul de la analizarea actelor adiționale până la procesul în urma căruia instanța va decide cine are dreptate, clientul sau bancherul, este însă unul lung și nu neapărat ieftin. gândul vă prezintă, pas cu pas, etapele care trebuie parcurse și costurile aferente acestui demers.
Aflați care sunt pașii de urmat până la darea băncii în judecată pe www.gandul.info.