Timp de trei decenii, Catalin Iordachescu și-a construit afacerile departe de interviuri și de prim-planul vieții publice. Într-o rară conversație cu presa, fondatorul Tezaur vorbește cu aceeași atenție despre un etaj de parcare în plus, mobilierul unui apartament și felul în care un client este primit într-o agenție. La Lugano (Elveția) a cumpărat cele mai reprezentative clădiri din centrul orașului, pentru închiriere. În România pregătește încă 100 de agenții Tezaur, într-o afacere pe care a avut ocazia să o vândă și a ales să o păstreze.
Întâlnirea începe cu o promisiune: că vom căuta în arhivă interviul de acum treizeci și ceva de ani, pe care i l-am luat în 1994. Catalin Iordachescu era atunci la începutul unei povești în care casele de schimb valutar aveau să ducă la spații comerciale, spațiile comerciale la clădiri, iar clădirile din București la altele, în centrul orașului elvețian Lugano.
Între timp, s-au schimbat monede, piețe, chiriași și câteva generații de clienți. Antreprenorul și-a mutat familia în Elveția, fiii au început să lucreze alături de el, iar o parte din vechii parteneri și-au urmat propriile drumuri. Unul dintre ei s-a întors recent.
Iordachescu are însă o preferință care se vede repede în conversație.
Despre cât valorează tot ce a construit vorbește puțin. În schimb, când ajunge la felul în care funcționează lucrurile, conversația se însuflețește. Întrebarea despre apartamente duce la un dulap care nu se potrivește pe un perete. Cea despre agenții, la omul căruia îi mai trebuie câteva zile pentru a-și recupera bijuteria.
„Prefer să vă spun ce am făcut eu.“
La Grand Offices din Floreasca a coborât cu parcarea până la al treilea subsol. Fusese sfătuit să facă doar unu: ar fi costat mai puțin. A mers mai departe, într-un oraș în care, spune el, locurile de parcare lipsesc oricum. Lucrarea a fost complicată, cu vecini pe toate laturile și cu grija pentru clădirile din jur. Ce îl bucură când povestește despre proiect după atâția ani este că subsolurile nu au infiltrații. Revine la execuție și la constructorii care au făcut-o bine. E un detaliu puțin spectaculos pentru prezentarea unui portofoliu, dar foarte important pentru cine folosește zilnic o clădire.
Această atenție la client reapare de-a lungul discuției, indiferent dacă suntem în București sau în Lugano. Pentru el, afacerea continuă și după ce spațiul a fost cumpărat, amenajat sau închiriat. Începe partea în care cineva trebuie să trăiască, să lucreze ori să intre cu încredere acolo.
La începutul anilor ’90, preocupările erau altele. România descoperea comerțul privat, călătoriile și nevoia de valută. Iordachescu a intrat în acest spațiu prin România Exchange și a avut ocazia să contribuie la reglementarea pieței. Dar își amintește și lucruri mici, inclusiv satisfacția de a avea o carte de vizită pe care scria că este director. Era foarte tânăr și voia ca afacerea să fie făcută oficial, cu reguli și cu un nume pe ușă.
Au urmat împrumuturile cu garanții. Pe Calea Moșilor, unde povestește că a funcționat primul sediu Tezaur, a adus un bijutier care să îi învețe să recunoască și să evalueze aurul. Apoi au început să pregătească angajați și să introducă serviciul în agențiile de schimb valutar.
Rețeaua creștea, dar fiecare locație venea cu o cheltuială care se repeta: chiria. La un moment dat, își amintește Iordachescu, glumeau că lucrează pentru proprietarii spațiilor. Din observația aceasta s-a născut următoarea afacere. Cum ar fi să fie ei proprietarii?
În 1997–1998 a vândut activitățile de servicii financiare și a mutat capitalul către imobiliare, spune el. A cumpărat spații comerciale, apoi a dezvoltat locuințe și clădiri de birouri. Câte? Portofoliul ajunsese, își amintește, la sute de spații comerciale, reprezentând zeci de mii de metri pătrați. Între timp, o parte dintre proprietăți au fost vândute pentru investițiile din Elveția. Comerțul creștea, puterea de cumpărare se schimba, iar rețeaua devenea tot mai valoroasă. Pentru unele proprietăți cumpărate atunci, estimează că valoarea s-a multiplicat de peste zece ori.
Dacă nu ar fi fost criza din 2008, povestea ar fi putut continua numai cu metri pătrați. Dar chiriașii își restrângeau activitatea, iar Iordachescu s-a trezit într-o situație nouă: cum să reducă chiria fără să fie afectat. “Îmi spuneau că s-a restrâns activitatea, că nu mai aveau nevoie de atâta spațiu.” Și atunci au agreat să reducă spațiul, iar ce a rămas l-a folosit pentru a începe noua etapă Tezaur.
A creat o experiență tip bancă cu interioare placate cu lemn, fotolii în care clientul să se așeze când așteaptă, aer condiționat și, în unele unități, aparate de cafea. A adus oameni cu experiență bancară. Voia să schimbe felul în care era primit clientul care venea să lase un bun în schimbul unui împrumut.
În explicațiile sale, grija pentru client are o consecință foarte concretă: omul trebuie ajutat să își recupereze bunul. Compania să câștige din serviciul de finanțare, iar relația să poată continua și după închiderea contractului.
„Ne părea rău când nu mai puteau să își recupereze obiectul“, spune, vorbind despre bijuteriile pe care clienții le lăsau la Tezaur. În conversație, aurul apare și ca obiect de care cineva este legat, cu amintiri care nu intră în calculul prețului pe gram.
De aici, explică el, telefoanele înainte de scadență, mesajele, posibilitatea de a prelungi contractul și aplicația prin care clientul poate face operațiuni de la distanță. Un om plecat din țară sau aflat în vacanță nu ar trebui să ajungă într-o situație dificilă doar fiindcă nu poate trece pe la ghișeu. „Clienții Tezaur sunt mulțumiți de serviciile noastre, o spune și ratingul agențiilor”, spune el mândru.
Aceeași preocupare se vede în felul în care descrie sprijinul oferit angajaților din agenții. Un client poate cere o prelungire sau o condiție care iese din situațiile obișnuite. Managerul trebuie să poată interveni repede să asiste un operator din agenție cu clientul în față, așa că o face în direct din centrul de coordonare, ca la o transmisiune TV. “Avem noroc de oameni buni, dar ne luăm toate măsurile ca să ajutăm fiecare client, dacă cerința e rezonabilă.”
La scară națională, provocarea va fi ca această atenție să poată fi repetată în fiecare agenție, prin oamenii pe care îi angajează acum.
În 2018, acel parcurs a căpătat și o adresă elvețiană. Un bancher din Zürich i-a recomandat Lugano. Își dorea munte, lac și un loc în care să poată trăi cu familia. Limba germană îl descuraja, în schimb limba italiană i s-a părut mai ușor de învățat, deși a trebuit să o învețe de la zero. Mai face și astăzi lecții, când găsește timp.
Din afară, dimensiunea investițiilor sale se vede cel mai bine la pas. În portretul publicat în ediția tipărită din 26 septembrie, jurnalistul Corriere del Ticino descrie drumul către biroul lui Iordachescu trecând prin zona centrală a Lugano unde acesta deține mai multe clădiri pe via Motta, contrada di Sassello, Via Nassa. Articolul face o geografie a achizițiilor, concentrată în cele mai valoroase străzi ale orașului helvet. Publicația estima portofoliul la peste o sută de apartamente și multe spații comerciale, fără ca antreprenorul să ofere propriul inventar.
Banii investiți au venit din dividende și din vânzarea unor proprietăți din România. Ulterior a început să lucreze și cu băncile elvețiene. Venise cu ideea de a folosi doar capitalul său, dar condițiile de finanțare l-au făcut să își schimbe calculul.
Cumpără clădiri pentru veniturile pe care le pot produce și investește în spațiile care se eliberează. Magazinele de la parter au un rol important: chiria lor poate susține clădirea în timp ce apartamentele sunt în lucru. În discuție, randamentul se întâlnește repede cu întrebarea despre cum va arăta locuința.
La început a amenajat apartamentele așa cum observase că se practică în piața locală, cu bucătăria mobilată și restul camerelor libere. Apoi a văzut cum chiriașii încercau să potrivească mobilierul adus de acasă. Un dulap prea mic pentru un perete, o lustră care nu se potrivea cu amenajarea. Spune chiar el că alți proprietari se gândeau că era problema chiriașilor, dar, continuă să ne povestească, el nu se împăca să o lase în seama lor.
De aceea, a început să lucreze cu arhitecți tineri din România și să ofere apartamente mobilate. Apropierea de Italia l-a ajutat să ajungă direct la producători. Îl interesează piesele, felul în care stau împreună și rezultatul pentru omul care va locui acolo. Două apartamente din cele trei aflate încă în renovări s-au închiriat doar pe baza randărilor.
„Orașul fiind mic, se vorbește. Se duce vorba ușor când cineva face ceva bun.“
La Lugano, reputația circulă pe distanțe scurte. Pentru cine deține mai multe clădiri în același centru, relația cu un chiriaș sau cu un comerciant poate conta și la următoarea adresă.
Printre achizițiile recente se află imobilul de pe Via Nassa în care a funcționat Gucci. Magazinul își anunțase plecarea înainte de tranzacție, precizează Iordachescu. A primit propuneri pentru spațiu, dar spune că a refuzat unele dintre ele: își dorește un brand important, care să contribuie la atractivitatea străzii. Pentru moment, nu anunță un contract semnat.
Închirierea unui asemenea spațiu este și o alegere despre vecinătate. Chiriașul de la parter influențează felul în care arată și funcționează clădirea, iar magazinele influențează viața străzii. Este o preocupare pe care Iordachescu a adus-o din anii în care învăța, la București, cât valorează poziția unui spațiu comercial.
Majoritatea apartamentelor sunt destinate închirierilor pe termen lung, potrivit declarațiilor sale pentru CDT. O mică parte sunt folosite pentru închirieri turistice, activitate în care lucrează doi dintre fiii săi.
România rămâne în programul său lunar. Spune că revine cel puțin o săptămână, uneori mai mult, și că echipa de management a crescut în anii petrecuți de el în Elveția. Continuă proiectele rezidențiale, inclusiv la Snagov și în nordul Bucureștiului. La Tezaur, agenda este ocupată acum de recrutări, spații și planuri de deschidere.
Sunt deja peste 53 de agenții, dar ținta este să adauge încă 100 de agenții. Iordachescu vorbește despre un interval de unu până la trei ani și speră să îl închidă în doi. Spune că fondurile sunt asigurate, fără să precizeze bugetul. Necunoscuta este întâlnirea cu piețe noi și clienți care trebuiesc convinși.
Tot acum experimentează cu servicii noi, Tezaur Expert, pentru valorificarea, evaluarea și obținerea unui împrumut pentru posesorii unor ceasuri, bijuterii și genți de marcă, dar și a obiectelor de artă. Cineva ar putea intra numai ca să afle cât valorează un bun, fără obligația de a-l vinde sau de a-l lăsa în garanție, explică antreprenorul.
În această etapă reapare un nume din începuturile poveștii: Gabriel Mutu. Au fost asociați și au construit împreună rețeaua din anii ’90. În 2008, drumurile lor s-au separat, când Mutu a ales politica, povestește Iordachescu.
Au reluat discuțiile mai pe îndelete în februarie anul acesta, după ce Mutu demisionase din funcția de conducere a partidului la sectorul 6. Iordachescu l-a întrebat dacă meritase să renunțe la business. Întrebarea a deschis o serie de conversații și o perioadă de reflecție, la capătul căreia Gabriel Mutu a decis să se retragă definitiv din viața politică — pe 24 august 2026 — și să revină în afaceri. Rolul său este acum să contribuie la extinderea și dezvoltarea Tezaur, mai ales în țară.
Un impuls pentru această nouă etapă de dezvoltare a venit odată cu oferta unui operator internațional de a cumpăra Tezaur, o ofertă cu foarte multe zerouri. Iordachescu a refuzat.
După o conversație în care întrebările despre valoarea afacerilor au rămas de mai multe ori fără o cifră, mai încercăm o dată. Dacă peste câțiva ani același investitor s-ar întoarce, cu cât ar trebui să vină pentru a-l convinge?
„În primul rând, nu am nicio intenție să vând. Pe de altă parte știu că, dacă ne facem treaba la fel de serios ca până acum, vom construi o valoare pe care orice cumpărător și-ar dori-o.“
În această perioadă, sunt de ales spații, de găsit oameni și de deschis 100 de agenții. Ne rămâne și nouă un motiv să revenim — și promisiunea de a găsi în arhivă interviul din 1994, cu care a început întâlnirea.