Amaliei ii plac la nebunie desenele din picaturi de apa:
– Pute de talent baiatul asta, zice ea.
– Daca nu ai un dohi la casa ta, lumea e mai trista, spune Filip.
– Dar de ce picaturi de apa? intreaba Amalia.
– De-aia, spune Filip. Palma albastra strange marea intre degete si sar picaturi in toate directiile. Unele sar pe hartia de pe masa lui Dohi.
– Fain, spune Amalia. Graffeaza cu picaturi de apa. Fain de tot!
Apoi, dupa ce rasfoieste dragastos unul dintre calendarele ei gresite ca sa se incredinteze ca greselile n-au sters-o de la locul lor:
– Ce-ar fi sa-mi deseneze si mie o broasca testoasa din picaturi de apa… Si trecandu-i baiatului, cu un gest neglijent, mana prin par, adauga: N-ai putea sa-i scrii? Ii spui ca sunt din Harb, ii povestesti de alaiul testoaselor, stii tu cum sa-l atragi…
Se vede ca Filip ezita sa-i raspunda Amaliei.
El nu i-a cerut niciodata nimic lui Dohi. Dar acesta il copleseste cu daruri.
Baiatul se teme ca o comanda – chiar daca venita sub forma de rugaminte – l-ar putea deranja.
N-ar vrea sa-i stirbeasca nici cea mai mica rotita: mecanismul generozitatii e foarte fragil.
– Bine. Am sa-i povestesc despre alaiul testoaselor… spune el intr-o doara.
Nici Amalia nu mai insista. Trece la alt calendar, sa se bucure de alte greseli, de alte zile imaginare. Acum, mai mult decat oricand, are nevoie de un refugiu.
Filip admira desenele din picaturi de apa si se gandeste. Poate ca Alex Dohi se simte mai singur ca niciodata. O sa-i trimita si el o schita de graffiti. Cel mai nimerit ar fi tripticul lui Pintilie Zanziga. O sa-i puna in plic si o fotografie dupa lucrarea executata. A iesit fain de tot (na, ca s-a molipsit de la Amalia!). Strada Pargarilor n-a mai vazut niciodata asa ceva. Si nici n-o sa vada.
Domnul Zanziga se teme ca cele trei ghinioane, odata pictate pe ferestrele zidite, sa nu-i atraga de acum inainte norocul. Fain de tot, spune Filip. Poate pentru dumneata, ii raspunde omul cu fular caramiziu. Eu m-am obisnuit cu ghinioanele si cel mai mic noroc m-ar dezechilibra. Filip ii propune o solutie de compromis: de cum norocul da semne de viata, sa-l anunte. Va sterge cele trei graffiti pictand altceva deasupra. Operatia asta nu-l mai costa nimic. Domnului Pintilie Zanziga i se ia o piatra de pe inima. Cat despre gratuitatea stergerii, nu e de acord. Nu, nu, spune el, tripticul linistirii mele trebuie platit.
Hei, daca se adevereste temerea lui Zanziga (adica sa dea norocul peste el), Filip se alege cu ceva banuti! Tocmai la tanc.
O sa mai aduca un lift in rezervatie. Cum se stie, liftul propriu-zis nu costa nimic: puzderia de blocuri parasite abia asteapta sa li se extraga un dinte cariat. Insa soferul furgonetei si un carator – caci nu vrea sa mai apeleze la Cornel si nici sa se speteasca el insusi – se vor infrupta din fondurile ghinioanelor ecologistului.