Potrivit calculelor Ministerului Administrației și Internelor,
economia făcută prin aceste disponibilizări – peste 53.000 de
oameni – este de 1,5 mld. lei până la finele anului.
Guvernul a modificat legea finanțelor publice locale constrângând
administrațiile locale să reducă din personal, spre ne mulțumirea
unor primari. Răspunsul primarului Gheorghe Falcă de la Arad,
pregătit încă de dinaintea apariției ordonanței, este edificator:
Nu decide Vlădescu ce fac eu la Arad! Sorin Oprescu, primarul
Bucureștiului, susține și el: Nu pot să reduc mai mult personal
decât am, în vreme ce primarul Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, spune
că toate administrațiile sunt băgate în aceeași oală, fără să se
țină seama de faptul că un oraș ca Timișoara, cu 400.000 de
locuitori, are teatre și locații de cultură, ceea ce alte orașe nu
ar avea, deci are nevoie de personal în plus.
Primăria Galați, de pildă, municipiu cu 280.000 de locuitori are
2.200 de angajați (este vorba de angajații din toate structurile).
Dacă se respectă ordonanța (practic, se împarte numărul de
locuitori la media numărului de locuitori corespunzător grupei –
comună, oraș, municipiu etc. – care este fixat prin ordonanță și se
înmulțește cu 100, stabilindu-se astfel numărul de personal),
trebuie să rămână cu 1.400 de angajați. Primăria Timișoara trebuie
să disponibilizeze 400 de oameni, Iașul 700, dar un oraș ca Satu
Mare nu are probleme, pentru că are 208 angajați și are dreptul la
260.
În ciuda plângerilor primarilor, nu prea este loc de comentarii. În
40 de zile primarii trebuie să comunice, potrivit ordonanței, modul
în care se încadrează în noile norme.
Cine nu o face sau nu o face în litera legii nu mai primește bani
de la buget din cota defalcată de TVA. Or, această cotă reprezintă,
în unele cazuri, chiar mai mult decât adună unele administrații din
taxe și impozite locale. Potrivit calculelor făcute de Ministerul
de Interne, totalul posturilor peste normativ este de 53.432.
Economia din cheltuielile de personal, în urma restructurărilor,
este de 1.505.144.849 lei (357 mil. euro) – ceea ce presupune o
reducere de personal de 26,2% și o reducere de cheltuieli de
29,1%.
Ordonanța de urgență a intrat deja în vigoare și în mai puțin de 40
de zile primarul sau președintele consiliului județean, după caz,
trebuie să prezinte noua organigramă, urmând să fie demarate
procedurile de încadrare a personalului în aceasta. Ordonanța nu îi
vizează pe profesori, medici și personalul din asistența
socială.
Președintele Traian Băsescu a susținut, la finele săptămânii, că în
administrația locală au crescut cheltuielile mai mult decât se
poate suporta: “E un soi de autonomie prost înțeleasă în
administrația locală. Ei cred
că-și pot permite orice din punct de vedere al salarizării, după
care să ceară bani de la bugetul de stat pentru investiții. Nu se
mai poate întâmpla așa ceva. Este foarte adevărat, repet, foarte
adevărat că și Guvernul una a spus și alta a făcut. Și în aparatul
central au crescut cheltuielile cu salariile, ceea ce motivează,
dacă vreți, o oarecare, să spunem, dificultate a relației mele cu
Guvernul în ansamblul lui”.
De asemenea, el a spus că respectă termenul de grație pe care l-a
acordat Guvernului, 1 septembrie. Băsescu a spus că speră ca la 1
septembrie să constate, împreună cu premierul, care dintre miniștri
nu și-au restructurat instituțiile din subordine.
Eveniment
Câți bani economisește statul cu disponibilizările din administrația locală
Administrațiile locale au început să lucreze la noile organigrame de de personal pentru a se încadra în normativul stabilit de o ordonanță de urgență care modifică legea finanțelor publice locale și care a fost publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial.