Un incident petrecut în urmă cu două săptămâni, când mai multe bănci mari s-au trezit într-o luni dimineață că primesc neobișnuit de multe reclamații de la clienții care găsiseră bancomatele goale, a scos la iveală o piață de servicii externalizate în care un jucător deține aproape monopolul: piața alimentării cu numerar a bancomatelor.
G4S Cash Solutions, filiala locală a celei mai mari companii din lume care transportă banii băncilor, are o cotă de piață de peste 80%, iar principalii concurenț i ai acestei companii sunt două firme care au operațiuni de mai puțin de un an și care operează deocamdată doar în București.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, mai multe bănci mari, printre care s-au aflat Raiffeisen, UniCredit, ING sau Bancpost, s-au confruntat cu probleme în aprovizionarea cu numerar, după ce o parte din angajații din Capitală ai G4S Cash Solutions, responsabili de transportul banilor, au încetat lucrul protestând față de condițiile de muncă.
“În ziua respectivă am reușit să deservim 50% din volumul normal de activitate, iar din cea de-a doua zi lucrurile au revenit la normal. Suntem în continuare în negocieri cu sindicatele, principalele solicitări ale acestora fiind de ordin financiar”, a spus Octavian Călin Marza, directorul general al G4S Cash Solutions, o companie cu afaceri de 31,8 milioane de euro și aproape 2.700 de angajaț i în 2011.
A fost o situație fără precedent și ca atare în prima jumătate a zilei atât compania furnizoare de servicii de transport, cât și băncile afectate au ezitat să comunice public informații despre situaț ia alimentării bancomatelor cu numerar.
Numărul ATM-urilor care nu au mai putut elibera cash nu a atins cote alarmante, situația reglându-se treptat, însă incidentul a pus în evidență o sursă de vulnerabilitate a sistemului.
Pe de altă parte, a venit ca un stimul neintenționat pentru folosirea cardurilor pentru plăți direct la comercianți în locul retragerilor de cash de la bancomat. În astfel de situații sunt mai eficiente aparatele mai sofisticate care au funcție dublă de depunere și retragere de numerar și care pot folosi banii depuși de unii clienți pentru a acoperi cereri de retragere, însă numărul acestora nu este foarte mare pe piață în acest moment.
Băncile din România nu reușesc să asigure condiții uniforme pe piață privind costul de utilizare a cardurilor la bancomate, marea majoritate penalizând folosirea cardului emis de o bancă la ATM-ul altei bănci, spre deosebire de situația de pe multe piețe occidentale mature.
Aceste comisioane “penalizatoare” pot ajunge la 0,75% plus 4,5 lei pe operaț iune, așa cum practică BCR, liderul pieței bancare, comisionul standard fiind de 0,2%.
Principalii competitori ai companiei de pe piața serviciilor externalizate de colectare și transport valori, procesare numerar și alimentare ATM-uri sunt Balkan Cash Solutions și Konsalnet.
“Estimez valoarea pieței undeva la 80 – 100 de milioane de euro, în scădere față de anii anteriori, când ajungea la 120 de milioane de euro. Discounturile și reducerea volumului de cash transportat de bănci reprezintă principalele motive pentru scăderea pieței. Cred că piața își va reveni în cea de-a doua parte a anului viitor, când estimez o creștere de 10-15%”, spune Liviu Târșea, acționarul majoritar al firmei de procesare de cash Balkan Cash Solutions, înființată anul trecut. El a fost anterior, timp de 5 ani, președinte al grupului G4S, dar lucrează în domeniul pazei și securității din 1996, când a fondat compania Valahia, preluată ulterior de G4S.
Nu de aceeași părere este Octavian Marza, care nu crede că valoarea pieței depășeste 70 de milioane de euro, chiar dacă primele două bănci din sistem – BCR și BRD – își transportă banii prin mijloace proprii.
“Având în vedere că noi avem o cotă de piață de 80%, nu cred că volumul de activitate al primelor două bănci depășește volumul pieței externalizate, așa că eu cred că valoarea totală a pieței este de 70 de milioane de euro, fiind ușor în creștere ca urmare a extinderii lanțurilor de retail”, a spus Marza.
Banca Națională asigură alimentarea pieței bancare cu numerar prin patru centre de procesare localizate în Bucureș ti, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, care funcționează de luni până vineri între 9:00 și 15:00.
Ce variante au bancherii care vor să externalizeze transportul banilor
G4S Cash Solutions are un portofoliu de clienți format din 27 de bănci, dintre care 10 au contracte cu pachetul întreg de servicii oferite de companie.
Firma are o flotă de 700 de mașini blindate, însă utilizează frecvent doar 330. Grupul G4S este liderul pieței locale de servicii de securitate, cu afaceri de 55 de milioane de euro anul trecut și aproximativ 6.000 de angajați în companiile G4S Secure Solutions și G4S Cash Solutions.
Citiți mai multe detalii pe www.zfcorporate.ro