12 aprilie 2011 CompaniiProgramul de monitorizare a unor companii încheiat cu FMI nu a dus la niciun rezultat - consultantProgramul de monitorizare a unor companii încheiat de Guvern cu Fondul Monetar Internațional (FMI) nu a dus după doi ani la niciun rezultat, iar arieratele acestor societăți au crescut Carol Dan - Mediafax
14 iunie 2011 CompaniiFostul director de PR al Praktiker s-a dus la compania din retail a lui Patriciu39 de ani), care a ocupat timp de mai bine de cinci ani poziția de public relations coordinator în cadrul Praktiker România, a devenit PR manager în cadrul Mercadia Holland BV, compania Cristina Roșca
14 noiembrie 2011 CompaniiOresa Ventures a cumpărat compania de papetărie și birotică RTC Proffice Experience de la Octavian RaduFondul suedez de investiții Oresa Ventures a cumpărat compania de papetărie și birotică RTC Proffice Experience SA, de la omul de afaceri Octavian Radu, valoarea tranzacției nefiind Mirabela Tiron
8 decembrie 2011 CompaniiȘeful unei companii cu afaceri de 200 mil. euro: nu sunt adeptul variantelor multiple de bugetOctavian Iacob, directorul executiv al distribuitorului de medicamente ADM Farm, spune că bugetul pentru 2012 este aproape gata, iar cifra de afaceri ar putea crește cu 15% anul vi... Ioana David
2 octombrie 2011 CompaniiQatar investește 1 mld. dolari într-o companie care deține o mină de aur în RomâniaQatar Holdings, fondul suveran al emiratului Qatar, va investi un miliard de dolari la compania European Goldfields, care deține drepturile pentru mai multe exploatări de aur, printre Marius Oncu - Mediafax
3 octombrie 2011 CompaniiRomânia a dat pentru prima dată liderii pe companii și bănci în Europa de Sud-EstSud-Est după valoarea veniturilor din 2010, în timp ce clasamentul primelor 100 de bănci din regiune este condus de BCR, potrivit unui studiu realizat de SeeNews în parteneriat cu compania Dana Ciriperu
27 octombrie 2011 CompaniiNevoia de „meseriași“: „Într-o companie nu poți să lucrezi numai cu oameni cu studii superioare“de care acum multe companii spun că au nevoie. Ana Raduta
9 septembrie 2011 CompaniiO ultimă șansă pentru Arpechim: cumpără statul compania pe care Petrom se pregătește s-o dezmembreze?Autoritățile vor să cumpere rafinăria Arpechim Pitești de la OMV Petrom (SNP), iar compania petrolieră, controlată de grupul austriac OMV, este dispusă să înceapă negocierile "în cel Carol Dan - Mediafax
29 martie 2012 CompaniiLista managerilor privați pentru cinci companii de stat va fi definitivată până la jumătatea lui maiDintre aceste patru societăți care fuzionează, pe lista primele companii cu manager privat, convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internațional (FMI), se afla doar SNLO, nu și cele Thomas Dinca - Mediafax
21 martie 2012 CompaniiGigantul Linde Gaz cumpără o companie românească de servicii de asistență la domiciliu a bolnavilor respiratoriOxigen Plus era deținută de compania de investiții Gemisa. Ioana David