29 iunie 2009 CompaniiCuponarii Lafarge incaseaza 5 mil. euro de la francezidupa ce in 2008 Lafarge a achizitionat participatia de 20% pe care o detinea Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) in Lafarge Ciment Romania, prin societatea holding Catalin Lupoaie
9 iulie 2009 CompaniiLitoralul i-a adus lui Goschy o jumatate de milion de euro in doua lunisezon va fi in luna august, cand vom afla in functie de vanzari unde ne situam pe ansamblu fata de anul trecut”, a declarat Tiberiu Dima, director comercial al Unita Turism Holding Mirabela Tiron
28 iunie 2009 CompaniiElvetienii de la Holcim vor lua dividende de 26 de milioane de euroPrincipalii competitori ai companiei pe piata locala sunt Lafarge (Franta) si Heidelbergcement (Germania), cu divizia locala Carpatcement Holding. Catalin Lupoaie
30 iunie 2012 CompaniiCum a trecut Constantin Toma, industriașul de la Buzău, de la căruțe la țevi de irigat și stingătoare de incendiuprodusul era de calitate, nu eram în stare să atingem niște costuri care ne făceau competitivi cu produsele chinezești”, explică Constantin Toma, care conduce cel mai mare holding Adrian Cojocar
17 noiembrie 2005 CompaniiFarmec a mers ca unsaFarmec reprezinta un holding compus din patru entitati: Farmec SA, Farmec Plast (segmentul care se ocupa de ambalaje), Mecanica Farmec (ce asigura intretinerea utilajelor) si Complexul Anca Rif, ZF Transilvania
15 februarie 2006 CompaniiProfitul Azomures s-a redus cu 30% in 2005Actionarul majoritar al Azomures este compania cu capital turcesc Transworld Fertilizers Holding, care detine circa 56% din capitalul social. Andrei Chirileasa
13 martie 2008 CompaniiGrup Feroviar a pierdut Iprochimdomeniul materialelor plastice, IPRONEF, institut de inginerie si proiectare, si compania de inginerie si proiectare navala ICEPRONAV din Galati, precum si consortiul compus din Av-Rom Holding Roxana Grigorean
13 februarie 2008 CompaniiO divizie a Deutsche Bahn negociaza achizitia RomtransBAF detine prin intermediul Westerham Holding o participatie de 17,5% la Edy Spedition, valoarea pachetului de actiuni achizitionat nefiind facuta publica. Roxana Grigorean
19 august 2008 CompaniiMarkus Wirth, Holcim: Am majorat pretul la ciment cu 10-12% de la inceputul anuluiDe altfel, si Carpatcement Holding, unul dintre principalii competitori ai Holcim pe piata cimentului, a anuntat o majorare a preturilor cu 10-15% de la 1 ianuarie 2008. Ioan Dornescu - Mediafax
12 august 2004 CompaniiMajorare de capital de un 1 milion de euro la Motoractiveinceputul anului, datorita intensificarii activitatii din ultimele luni.Compania controleaza aproximativ 5% din industria de profil.Motoractive este subsidiara grupului Leasemart Holding Marius Serban