29 august 2011 CompaniiCum au făcut 3 oameni un business de peste 75 de milioane de euroFiliala locală a grupului sârbesc Rudnap, specializat în comerțul cu energie electrică, a ajuns anul trecut la un business de 75,7 milioane de euro, de aproape 8 ori mai mare față de Roxana Petrescu
1 iulie 2012 CompaniiAdministratorul judiciar al Hidroelectrica: Unele bănci sunt ipocrite în relația cu producătorul de enregieinstituții de credit au o anumită "ipocrizie" în relația cu aceasta, făcând de 20 de ani "bani frumoși", fără vreun incident, a declarat administratorul judiciar al producătorului de energie Carol Dan - Mediafax
27 aprilie 2012 CompaniiIMM-urile vor avea acces, în următorii trei ani, la 60 milioane de euro pentru eficiență energeticăenergetice și asociațiile de locatari din România vor avea acces, în următorii trei ani, la fonduri de 60 milioane euro pentru investiții în eficiență energetică și producția de energie Carol Dan - Mediafax
18 iulie 2006 CompaniiProfit pe jumatate la Electrica Banat sub EnelDistributia de energie Enel Electrica Banat, controlata de gigantul italian al utilitatilor Enel, a inregistrat un profit brut de 19,7 mil. euro anul trecut, aproape la jumatate fata Andreea Groenendijk
27 iunie 2006 CompaniiTermoelectrica a anuntat pierderi de 37 mil. euroProducatorul de energie Termoelectrica, companie aflata in portofoliul statului, a incheiat anul 2005 cu o pierdere bruta de 37,6 mil. euro (135,5 mil. lei), de peste doua ori mai mare Roxana Petrescu
17 iunie 2008 CompaniiWienstrom a dat 28 mil. euro pe 17 microhidrocentralejudetele Suceava, Mures si Gorj, pentru 103,96 milioane de lei (28 de milioane de euro), valoare de peste doua ori mai mare decat pretul de pornire, a anuntat, luni, producatorul de energie Ciprian Mailat
15 octombrie 2008 CompaniiAlstom: Romania concureaza acum cu lumea intreaga in cursa pentru noi capacitati de productie a energieiIntarzierea investitiilor in realizarea de mari proiecte pe segmentul productiei de energie electrica pune piata locala intr-o pozitie extrem de dificila: imposibilitatea accesului Roxana Petrescu
10 noiembrie 2003 CompaniiTermoelectrica vinde active de la Isalnita si BorzestiTermoelectrica, cel mai mare producator de energie electrica si termica de pe piata romaneasca, scoate la vanzare prin licitatie in luna decembrie a acestui an o serie de grupuri energetice Adrian Mirsanu
2 decembrie 2002 CompaniiNegocieri prelungite pentru o afacere de 25 mld. dolari. $, se vor prelungi cel putin pana la sfarsitul acestui an si probabil chiar mai mult, conform analistilor in energie sauditi si vestici Raluca Mirescu
5 noiembrie 2002 CompaniiAl doilea exportator de electricitate din Europa se orienteaza spre sud-estProducatorul ceh de electricitate CEZ are de castigat in urma incercarilor Uniunii Europene de a incuraja exporturile de energie. Catalina Apostoiu