22 iulie 2012 CompaniiAfacerile grupului Arcadia din Iași au stagnat la șase luni, iar acționarii s-au asociat cu Cristian Adomniței pentru o clinică la Suceavaimobiliare la spitale În cadrul grupului Arcadia lucrează peste 500 de persoane (inclusiv medicii colaboratori), iar cele mai solicitate specializări sunt obstetrică-ginecologie, ORL Ioana David
16 martie 2012 CompaniiCinci grupuri și consorții concurează pentru contractul de consultanță la vânzarea CFR Marfă - sursePe lista aflată în analiză la Ministerul Transporturilor se află Boston Consulting Group cu Horvath &Partners și Boștină și Asociații SPRL, Delloite cu Mușat și Systra, Roland Berger Thomas Dinca - Mediafax
4 noiembrie 2005 CompaniiCu o a treia cursa zilnica spre Amsterdam, KLM vede vanzari de 25 de milioane de euroIar serviciile de la sol si in aer sunt mai bune, inclusiv servicii operationale”, mai spune reprezentantul companiei. Lavinia Marin
15 mai 2008 CompaniiPreturile ridicate la cereale ii aduc lui Culita Tarata afaceri de peste 65 mil. euro. “Anul trecut am avut portiuni de teren irigate cu 80 de litri/metru patrat, dar la o temperatura de 38 de grade Celsius in atmosfera si 70 de grade Celsius la sol nu am avut Cristina Stoian
5 septembrie 2008 CompaniiStrabag: In cateva luni vom finaliza negocierile pentru constructia fabricii de ciment de 220 mil. euroStrabag detine pe piata locala companiile de constructii Strabag Romania, Drumco Timisoara, Antrepriza de Reparatii si Lucrari (ARL) Cluj si actiuni la producatorii de materiale de Catalin Lupoaie
2 decembrie 2001 CompaniiUn conte francez, la turnirul vinului in Romania. “Pe langa conditiile de sol si climaterice deosebite, podgoria se situeaza la aceeasi latitudine ca Bordeaux in Franta.” Asa incat a cumparat aici, in 1994, 15 hectare Claudia Covaci
3 septembrie 2001 CompaniiPasiune intre giganti: Unicredito vrea CommerzbankZvonurile au fost alimentate dupa ce analistii bancii Sal. Bogdan Neagu
21 martie 2012 CompaniiDe duminică se schimbă și ora și aeroportul. 6.600 de pasageri în plus vor trece zilnic prin Otopeni după transferul avioanelor low-cost de pe BăneasaGlobe Ground România, înființată în 1992, oferă servicii de handling aeronave la sol și tractare aeronave. Mirabela Tiron
22 aprilie 2012 CompaniiCât au plătit românii pentru 1 Mai: 580 de euro la hotelul lui Hagi, 210 euro la munte și 3.000 de euro în MauritiusExcursiile la sol în jur de 1.000 de euro”, potrivit Happy Tour. Mirabela Tiron
16 iunie 2023 Companii(P) Mănușile din cauciuc - protecția pentru mâini care nu se demodează niciodată„Latexul de cauciuc natural” (NRL) este obținut din Hevea brasiliensis sau „arborele de cauciuc”, care este apoi procesat de producători pentru a crea cauciucul. Ștefan Stan