29 ianuarie 2003 CompaniiMerck cumpara Banyuale firmei japoneze Banyu Pharmaceutical Co Alexandra Babiciu
14 ianuarie 2013 CompaniiDragoș Radu revine în avocaturăAvocatul Dragoș Radu, unul dintre fondatorii firmei Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu (RTPR), în cadrul căreia a activat până la sfârșitul anului 2010, revine în prim-planul avocaturii Mirela Turlan
9 iulie 2013 CompaniiPiața locală de media și divertisment va crește cu circa 8% pe an până în 2017în următorii cinci ani, evoluție susținută în principal de creșterea accesului la internet și dezvoltarea explozivă a terminalelor mobile inteligente, se arată într-un raport al firmei Anelis Baciu
2 ianuarie 2014 CompaniiAuchan va deveni anul acesta al doilea mare lanț de hipermarketuri din RomâniaPotrivit firmei de cercetare, cei mai puternici retaileri din România erau în prima jumătate a acestui an Kaufland, Carrefour și Lidl, top identic cu cel din 2012. Ana Maria Petcana - Mediafax
7 aprilie 2008 CompaniiRams Business Park a imprumutat 20 mil. euro de la CECde Economii si Consemnatiuni (CEC) pentru a construi un ansamblu de 244 de apartamente, in zona Pantelimon din Capitala, a declarat Bogdan Iulian Nastase, unul dintre asociatii firmei Mediafax
19 ianuarie 2009 CompaniiMonica Barbu, seful pe retail al Colliers, a parasit firmaMonica Barbu, fost head of retail department in cadrul firmei de consultanta imobiliara Colliers International, a parasit firma din luna decembrie, dupa aproximativ 11 ani in cadrul Cristi Moga
15 iunie 2007 CompaniiGTM negociaza cumpararea a patru terenuri in Bucuresti, pentru 20 mil. euronegociaza achizitia a patru terenuri in Bucuresti, cu o valoare totala de pana la 20 milioane euro, destinate unor proiecte rezidentiale, a declarat directorul general executiv al firmei Mediafax
7 octombrie 2007 CompaniiProducatorul german de schele Hunnebeck cumpara dealerul din ClujCompania germana Hunnebeck, specializata in productia de cofraje si schele pentru constructii, va intra anul viitor pe piata romaneasca prin achizitia firmei Baviera din Cluj-Napoca Mediafax
26 iulie 2007 CompaniiFiliala locala a Elbit produce echipamente pentru armata, evaluate la 10,9 mil. euroCompania israeliana din domeniul apararii Elbit Systems va furniza turele automate si sisteme electronice, evaluate la 15 milioane dolari (10,9 mil. euro), ca subcontractor al firmei Mediafax
25 iunie 2007 CompaniiOglinzile si mobilierul din sticla decoreaza conturile antreprenorilor cu marje de profit de 10%De profesie economist, Neculae Juncu, directorul firmei Com LeJun, specializata in productia de oglinzi, geamuri sablate, mobilier din sticla si corpuri de iluminat tip rustic, a inceput Adriana Rosoga