11 iunie 2020 Companii(P) Crama Ceptura, atenție pentru consumator și implicare în campanii socialeDe altfel, după cifra de afaceri, Crama Ceptura SRL se află pe locul 3 la nivel național. 2. Ce diferențiază Crama Ceptura de ceilalți competitori de pe piață? Publicitate
24 aprilie 2008 CompaniiPiata farmaceutica este in fierbere. Cine pierde si cine castiga din razboiul fixarii pretului?Adica un alt drum la medic. Ioana David
30 octombrie 2006 CompaniiANAF sustine ca a descoperit nereguli financiare la firme din grupul Euroavipo, care produce UnireaEurocom SRL si Transamerican 2000 SRL, ambele din judetul Calarasi si cu datorii de peste o mie de miliarde de lei vechi la bugetul de stat, au avut mai multe relatii comerciale cu Dana Ciriperu
24 octombrie 2011 CompaniiO companie din Brașov a primit franciza Spar. Fostul proprietar vinde și casele de marcat ca să acopere din datoriiCompania Spar SRL controlată de Ioan și Floare Cuc a intrat însă în insolvență în 2009, iar proprietarii au renunțat la toate magazinele pe care le dețineau. Cristina Roșca
29 martie 2012 CompaniiInstanța a pus sechestru asigurător pe bunuri de 16,8 mil. lei ale dezvoltatorului Impact BucureștiPatagonia Invest SRL, acuzată de evaziune fiscală și spălare de bani. Emil Popescu - Mediafax
22 martie 2012 CompaniiEi sunt abonații contractelor cu statul. Au intrat puternic în top 20 firme care au câștigat contracte cu statul și nu s-au mai dat jos de acoloCompania Diferit SRL din Cluj, controlată de Nicolae și Daniela Petri, a câștigat în 2008 contracte de achiziții publice de 64 mil. euro, iar în 2009 și 2010 de 145 mil. euro. Iulian Anghel
6 aprilie 2003 CompaniiPetrom cumpara companii si vinde carburanti pentru NATOHydrogas Petrom SRL a fost infiintata in 2000 de catre SNP Petrom si gigantul norvegian Norsk Hydro, in care fiecare parte detine de atunci cate 50% din actiuni, pentru construirea Adrian Mirsanu
30 octombrie 2006 CompaniiANAF sustine ca a descoperit nereguli financiare la firme din grupul Euroavipo, care produce UnireaEurocom SRL si Transamerican 2000 SRL, ambele din judetul Calarasi si cu datorii de peste o mie de miliarde de lei vechi la bugetul de stat, au avut mai multe relatii comerciale cu Dana Ciriperu
19 februarie 2013 CompaniiMechel a vândut activele din România, 4 combinate și 6.000 de angajați, către o firmă din București, pentru 52 de euroTranzacția vizează compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL și combinatele Ductil Steel Buzău, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgoviște și Laminorul Brăila, potrivit unui Vlad Popescu - Mediafax
19 decembrie 2007 CompaniiPan Group: 10% din cifra de afaceri vin din export. “Din pacate, anul acesta, graul si-a dublat valoarea in doar patru luni, grasimile vegetale s-au scumpit cu 30%, in timp ce praful de ou si restul ingredientelor cu exceptia Diana Tudor Stoica