11 aprilie 2012 CompaniiGuvernul a alocat 7,45 mil. lei despăgubiri pentru recolta de cartof afectată de dăunători în 2010. “Este un ajutor de stat promis mai demult care este, astăzi, aprobat de Guvern”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. Ovidiu Bărbulescu - Mediafax
12 iulie 2010 CompaniiImpact intră în hora insolvenței pentru o datorie cât trei apartamenteCompania de dezvoltare imobiliară Impact Developer & Contractor, fondată la începutul anilor ‘90 de omul de afaceri Dan Ioan Popp, a intrat în insolvență la solicitarea firmei de construcții Cristi Moga
31 martie 2012 CompaniiCât costă o idee bună? Este consultanța un domeniu prietenos?Am prins ușor modul de gândire, limbajul, dar și multe altele”, spune Florin Popa, care are acum 31 de ani. Andreea Neferu
20 aprilie 2012 CompaniiA 58-a zi de proteste în Portul Constanța; a doua zi de îmbrânceli cu jandarmiiOri noi, ori Popa!”, a declarat liderul de sindicat din cadrul companiei, Ștefan Grigorie. Cătălin Legănel
16 octombrie 2008 CompaniiSapient, 20 mil. euro intr-un proiect in OradeaCompania imobiliara Sapient, controlata de omul de afaceri Alexandru Pop, isi propune sa investeasca 20 de milioane de euro in dezvoltarea unui proiect mixt in Oradea, care va cuprinde Cristi Moga
16 decembrie 2001 CompaniiPetrom se duce la lupta in SerbiaIon Popa a afirmat ca si din rafinarii ar trebui disponibilizati 3.600 de angajati. Razvan Voican
16 decembrie 2001 CompaniiPetrom: profitul real in scadere, actiuni in scadereIon Popa a afirmat ca si din rafinarii ar trebui disponibilizati 3.600 de angajati. Razvan Voican
3 aprilie 2012 CompaniiComisia Europeană reia plățile POSDRU,dar impune României reducerea cu 10% a sumei de decontat pentru unele facturiPurtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, la finalul ședinței Cabinetului, că reprezentanții CE și-au anunțat intenția de a relua aceste plăți “ca măsură excepțională Mediafax
26 ianuarie 2006 CompaniiImpact: Incercam sa motivam autoritatile localePresedintele companiei Dan Ioan Popp afirma ca intarzierea cu care autoritatile locale acorda autorizatiile si refuzul acestora de a asigura utilitatile publi… Vlad Nicolaescu
12 februarie 2008 CompaniiImpact incepe lucrarile la cartierul Dealul Lomb din ClujDezvoltatorul imobiliar Impact, afacere dezvoltata de Dan Ioan Popp, a anuntat ca va demara in urmatoarele trei luni lucrarile de infrastructura la proiectul Dealul Lomb, estimat la Anca Rif, ZF Transilvania