17 octombrie 2012 CompaniiSamsung a pus “ochii pe soarele din România”. Ce investiție vrea să facă compania pe piața localăPrintre aceste firme se numără și Samsung care nu a demarat construcțiile, dar analizează anumite proiecte”, a declarat Park Robyug, ambasadorul coreean pentru energie și resurse Roxana Petrescu
9 septembrie 2012 CompaniiSiemens numește un manager din interiorul companiei în funcția de CEO după plecarea la Petrom a fostului șefCostache, numirea sa în funcție având loc după ce fostul șef al companiei, Cristian Secoșan, a devenit recent membru al directoratului Petrom, responsabil pentru divizia de gaze și energie Roxana Petrescu
9 martie 2011 CompaniiElectrica ar putea obține peste 30 mil. euro pe an din vânzarea certificatelor verziCertificatele verzi sunt acordate producătorilor de energie din surse regenerabile. Carol Dan - Mediafax
9 februarie 2011 CompaniiE.ON: Acum nu suntem siguri dacă vom avea în 2011 creștere economicăNici pentru anul acesta nu ne bazăm pe o creștere a consumului de energie și gaze”, spune Hajbinjak. Roxana Petrescu
21 decembrie 2011 CompaniiCentrala de la Cernavodă luminează din nou: Unitatea 2 a fost repornităPrin cele doua reactoare, centrala nucleară de la Cernavodă asigură circa 20% din producția națională de energie. Roxana Petrescu
19 septembrie 2011 CompaniiUnitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornităCentrala nucleară de la Cernavodă acoperă circa 20% din producția națională de energie funcționând prin intermediul a două reactoare cu o capacitate individuală de 720 de MW. Roxana Petrescu
22 mai 2013 CompaniiTecar investește 2,5 mil. € în fabrica de hârtie din județul AlbaMai mult, compania a demarat anul trecut un proiect de peste 8,2 mil. euro pentru realizarea unei unități de cogenerare, în vederea reducerii costurilor cu energia electrică și gazele Laurentiu Cotu
17 august 2010 CompaniiMarex Brăila: De unde să vină relansarea consumului dacă veniturile oamenilor tot scad?Vrea fabrici de energie regenerabilă Proprietarul Marex intenționează să investească pe termen scurt aproximativ șase milioane de euro în construirea unor unități de energie regenerabilă Diana Tudor Stoica
30 martie 2011 CompaniiActe apărute marți, 29 martie, în Monitorul Oficial nr. 0215electrică și a prețurilor de referință pentru energia termică produsă și livrată din centrale de cogenerare de înaltă eficiență Radu Racu
15 iunie 2003 CompaniiTranselectrica ia 82 mil. $ de la Banca MondialaOPCOM asigura administrarea pietei angro de energie electrica din Romania si determina obligatiile de plata intre toti participantii la piata. Iulian Bortos