14 iulie 2010 CompaniiMetro va deschide la sfârșitul lunii iulie un magazin Metro Punct la Piatra NeamțMetro Punct este o rețea de magazine de dimensiuni mai mici, care se adresează exclusiv clienților revânzători. Mediafax
17 ianuarie 2011 CompaniiDe ce fuge România de banii chinezeștiAstfel, ultimele trei state au ajuns să ne depășească, iar Germania și Marea Britanie, care se plasau la același nivel cu România, s-au apropiat la investiții de un miliard de euro. Gândul
10 noiembrie 2010 CompaniiVolumul vânzărilor de ciment ale Holcim în România s-a redus cu 18,8% în primele nouă luniPrezentarea conține date despre 15 state europene. Cojocaru Bogdan
27 decembrie 2011 CompaniiAngelli despre vânzările în decembrie: am putea înregistra o ușoară creștereCompania este prezentă și pe piețele externe în principal în state precum Ungaria, Italia, Spania, Grecia, ponderea livrărilor externe fiind de 20%. Ioana David
8 ianuarie 2012 CompaniiRevin creșterile de două cifre în piața farmafirmelor au spus de mai multe ori că acestea sunt artificiale, deoarece sunt incluse și exporturile paralele (adică acele medicamente importate în România, dar revândute în alte state Ioana David
27 mai 2012 CompaniiExporturile de armament ale României au crescut la 131 mil. euro. Cine sunt cei mai importanți clienți ai noștri în 2011În 2011, România și-a întărit vânzările de armament în unele state, dar a și pierdut contracte în alte părți ale globului. Gândul
18 aprilie 2008 CompaniiElmec a cumparat o cladire in Bucuresti pentru 3 mil. euroImobilul este amplasat in apropiere de o alta cladire detinuta de Elmec Romania, in zona centrala a Capitalei Mediafax
13 martie 2008 CompaniiJohnson Controls ar putea deveni furnizor pentru uzina Ford de la CraiovaJohnson Controls are 140.000 de angajati in 125 de state. Mediafax
24 octombrie 2013 CompaniiProprietarul restaurantului Osho vrea afaceri de 4,5 milioane de euro din instalații și climatizăriDe asemenea, compania a furnizat soluții integrate de instalații și climatizare pentru proiecte din afara țării, în state precum Finlanda, Senegal sau Republica Moldova. Andreea Neferu
26 octombrie 2007 CompaniiDistribuitorul din constructii Hilti, afaceri de 7,2 mil. euroObiectivul nostru este sa pastram acelasi ritm pana la sfarsitul lui 2007”, a declarat directorul de marketing al Hilti Romania, Bogdan Mamina. Mediafax