23 octombrie 2011 CompaniiFără diplomă nu fac bani, dar nu de la Universitate. IT-știi își dublează competențele prin certificări de mii de euro. “Mi-am luat certificarea pentru că toată lumea mă întreba de ce nu o am” Florin Talpeș, fondator și CEO al furnizorului de soft de securitate IT Bitdefender, spunea Adelina Mihai
18 aprilie 2008 CompaniiItalienii de la Euroholding: Vom ajunge la investitii de 100 de milioane de euro in constructii si textileVrem sa cream niste sinergii intre companiile din grup, pentru ca este mai profitabil sa putem sa livram proiectele la cheie”, spune Serena. Catalin Lupoaie
6 noiembrie 2019 CompaniiIonuț Simion, Country Managing Partner PwC România: Să ne întrebăm ce putem face noi pentru România, nu doar ce poate face România pentru noi!Și totuși, există oportunități Viitorul aparține economiilor bazate pe investiții inteligente și pe cunoaștere. Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România
16 octombrie 2013 CompaniiCampionii în business din Transilvania și Banat: Am reușit pentru că am fost învățați de mici cu muncaAm avut parte de o privatizare de succes, iar astăzi am ajuns să producem contoare inteligente pentru Germania și Suedia. Laurentiu Cotu
12 aprilie 2009 Companii20 de ani de capitalism - Dinu Patriciu: Si azi, si maine se vor naste miliardarii RomanieiDupa aceea mi-am facut un plan cum sa pot sa consolidez cat mai multe asset-uri care sa aiba sinergii intre ele. Roxana Petrescu
2 septembrie 2009 CompaniiUnu din 13 localnici a aplicat pentru un loc de munca la fabrica P&G din UrlatiProducatorul a organizat mai multe testari pentru recrutare chiar in liceul din Urlati, unde vrea sa faca impreuna cu Primaria o clasa cu profil industrial care sa formeze viitorii Mihaela Popescu
19 ianuarie 2007 CompaniiSlalom pentru profit, tintind pasionatii de sporturi de iarnaClientii incep sa puna accentul pe calitate. Adriana Rosoga
18 septembrie 2006 CompaniiFac profit din dorinta oamenilor de a avea un tren sau un avion, fie si in miniaturaIn fond e o problema de bani – sa faci promovare, sa poti sa faci si un stoc si sa onorezi si comenzile. Vasilica Morosanu
15 noiembrie 2009 Companii20 de ani de capitalism - Povestea lui Ion Nestor: de la un fax si un copiator in bucataria unui apartament din Drumul Taberei, la avocatura de businessde colegii cu care ne asociasem initial, sa ne urmam propria cale si sa incepem sa construim o echipa in jurul nostru. Cristi Moga
1 august 2010 CompaniiEnergy Holding a câștigat contractul de furnizare de energie către SNR, de 50 de milioane de leiÎn cazul unui stat, consiliul de administrație este Guvernul. “Într-un SA (societate pe acțiuni – n.red.) deținut de un investitor, inclusiv financiar, decizia este până Mediafax