21 octombrie 2009 CompaniiCum s-a schimbat fata industriei farma: Doar unu din zece reprezentanti medicali mai ia bonusuri in acest an, dar si acestea sunt de trei, patru ori mai miciIn 2008 aproximativ 30-50% din reprezentantii medicali se incadrau”, a spus Marius Saulea, national sales manager al companiei Egis Pharmaceuticals Romania. Ioana David
14 octombrie 2010 CompaniiBlue Air: Am demonstrat că nu există pericol economic care să planeze asupra companieiDe asemenea, Tribunalul a desemnat atunci ca administrator judiciar compania Assistance Insolv Sprl. Mirabela Tiron
12 iulie 2012 CompaniiSeceta bagă Hidroelectrica în forță majoră pentru al doilea an consecutiv. “EURO-Insol SPRL în calitate de administrator judiciar al Hidroelectrica a solicitat ANRE recunoașterea prețului de cost/MWh pentru cantitatea de energie livrată pe piața reglementată Roxana Petrescu
11 februarie 2008 CompaniiVW Tiguan: SUV compact de businessPe sosea Tiguan are un comportament similar cu cel al unui autoturism, in timp ce pe teren accidentat garda la sol de 19,5 cm si unghiul de atac de18 grade contribuie la atingerea unor Bogdan Alecu
31 august 2012 CompaniiMotivul pentru care a intrat edy Spedition în insolvență. Jucătorii din piață: "Toți transportatorii sunt afectați"Totodată a fost desemnat administrator judiciar firma de reorganizare, lichidare și administrare Rovigo SPRL. Bogdan Alecu
21 martie 2013 CompaniiZece tendințe care vor schimba infrastructura în următorii cinci anide irigații sau de sistematizarea cursurilor de apă pentru prevenirea inundațiilor, de modernizarea porturilor, aeroporturilor și căilor ferate sau de mega-proiectul de cercetare ELI Andreea Neferu
11 mai 2020 Companii(P) Moara Todireni își așteaptă investitoriiloc în datele de 22.05.2020 și 29.05.2020 iar mai multe informații pot fi obținute prin contactarea directă a organizatorului licitațiilor, administratorul judiciar Insol Advisor SPRL Publicitate
15 iunie 2009 CompaniiGigantul bananelor Dole: Am luat o cota de 25% din piata fructelor prin achizitia DistrifrutBusinessul detinut de Fadi Nahas, compania Na-Plus, a avut de-a lungul timpului activitati de import de fructe si carne de pasare in mai multe piete, printre care Republica Moldova, Mihaela Popescu
24 februarie 2010 Companii„Am facut Blue Air pentru ca banii de la stat in transporturi veneau greu si aveam nevoie de cash-flow”Din pacate, Ministerul Transporturilor nu are stabilite bugete multianuale si in fiecare an finantarea lucrarilor de infrastructura este incerta”, afirma Iordache. Catalin Lupoaie
28 februarie 2010 CompaniiProprietarul Apemin Tusnad si-a convins tatal sa-i dea o fabrica aproape de faliment. A dus-o in top 1044 de ani, director de vanzari Educatia: Politehnica Bucuresti Experienta: din 2006 coordoneaza departamentul de vanzari al companiei 2001-2006 : Service Manager la Crown Cool SRL Mihaela Popescu