7 iunie 2010 CompaniiCriza a adus ieftinirea. Dar care sunt marile costuri ale pretului mic?Spre exemplu, produsele ieftine inseamna risipa de materii prime, de energie si de creativitate dar ofera, pe de alta parte, o sansa de supravietuire unor zone defavorizate. Ziarul Financiar
14 octombrie 2010 CompaniiConducta de gaze Arad-Szeged, funcționalăLa evenimentul de deschidere au participat premierul Boc, omologul maghiar Viktor Orban, dar și comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger. Roxana Petrescu
9 mai 2011 CompaniiAdrem Invest va construi o nouă centrală termică în Suceava, investiție de 65 milioane de euroLa rândul său, directorul Adrem Invest Adrian Bodea a declarat că această centrală nouă va fi cea mai modernă din țară, va folosi energia regenerabilă și va putea constitui un model Tiberiu Bujdei
27 octombrie 2010 CompaniiAdrian Băicuși lasă Transelectrica pe minusBăicuși a fost adus la conducerea transportatorului național de energie de către fostul ministru al economiei, Adriean Videanu, anterior preluării acestei funcții fiind director general Roxana Petrescu
30 noiembrie 2010 CompaniiMuntmark continuă seria tranzacțiilor cu parcuri eolieneReprezentanții Global Wind Power nu au putut fi contactați până la închiderea ediției, dar, potrivit site-ului companiei, obiectivele privind producția de energie regenerabilă asumate Ioana David
29 iunie 2011 CompaniiPrețul gazelor importate ar putea fi cu 15% mai mare în trimestrul al treilea față de ianuarieevaluarea realizată de instituție privind costul de achiziție a gazelor furnizate regim reglementat companiilor, cu excepția termocentralelor care utlizează gazele pentru producția de energie Carol Dan - Mediafax
5 iulie 2012 CompaniiMinistrul Economiei: La Hidroelectrica exista într-adevăr riscul să intre în insolvență și să fie lichidatăEl a arătat că 95% din energia electrică produsă de companie nu este tranzacționată pe piața concurențială, ci livrată prin contracte bilaterale (în proporție de 75%), la prețuri cu Alexandru Moise - Mediafax
8 iulie 2012 CompaniiTopul celor mai profitabili angajați din economieAnaliza mai arată că în domenii precum petrol și gaze, comerț cu energie și al tutunului au fost înregistrate cele mai mari profituri per angajat. Adelina Mihai
5 februarie 2012 CompaniiClujul vrea să-i aducă pe indienii de la Tata Motors la TetaromMotors are venituri anuale de circa 20 de miliarde de dolari și face parte din grupul Tata, care include peste 90 de companii din domenii ca IT&C, inginerie, materiale, servicii, energie Vasile Magradean
25 septembrie 2011 CompaniiGuvernul, obligat de FMI să grăbească privatizările. Până în 2012, companiile energetice for fi privatizateGuvernul intenționa inițial să comaseze principalii producători de energie și cărbune în două societăți naționale, Electra și Hidroenergetica, însă a renunțat la acest proiect din cauza Dinca Thomas