5 noiembrie 2002 CompaniiVanzari Rehau de 7,5 mil. euro in noua luniDe asemenea, compania activeaza pe piata instalatiilor electrice, sanitare, termice si subterane, alaturi de Romstal sau Energi Co.Ponderea vanzarilor de profile din PVC constituie Adrian Mirsanu
17 octombrie 2005 CompaniiInvestitie Oriflame de 50 mil. euro, pierdutaIn Romania, se plateste pentru energie mai mult chiar decat in Occident”, a adaugat Tatoiu. Fabrica ar fi urmat sa produca pentru tarile Europei de Est, Rusia si Ucraina. Andreea Groenendijk
6 noiembrie 2013 CompaniiBăsescu: Avem un cost al energiei care ne face necompetitivi la nivel europeanEl a menționat că “una este o liberalizare a costurilor energiei și să spui că targetul este nivelul european al costului energiei, și alta e să spui liberalizezi energia dar Valentina Postelnicu
28 ianuarie 2014 CompaniiPonta nu a reușit să încheie definitiv afacerea Rompetrol. Consiliul Concurenței a obligat Guvernul să scoată la "vânzare competitivă" acțiunile negociate cu kazahiiConcurenței a vrut să fie explicit precizat că va fi o vânzare competitivă”, a explicat pentru gândul Gabriel Dumitrașcu, directorul Direcției de Privatizare din Departamentul pentru Energie Gandul Gandul
2 decembrie 2009 CompaniiProducatorul de mezeluri Medeus a cerut insolventa. “Prima data sunt platite datoriile catre stat, bancile si abia apoi furnizorii, primii fiind cei de gaze si energie si abia la final cei de materie prima”, explica Preda Diana Tudor Stoica
6 decembrie 2012 CompaniiUsitall renunță la planurile de investiții de 600 mil. euro în Româniaenergiei electrice și termice pe bază de deșeuri, încearcă din 2008 să se asocieze cu primării din România pentru construcția unor incineratoare de deșeuri, unități care produc energie Carol Dan - Mediafax
25 mai 2010 CompaniiActivele Electra, unul dintre cei doi giganti energetici, evaluate la 4 mld. euroPotrivit KPMG, companie care a evaluat activitatea Hidroelectrica, activele nete ale companiei au o valoare de 16,5 miliarde de lei (circa 4 miliarde de euro), producatorul de energie Roxana Petrescu
4 mai 2011 CompaniiMartifer deschide o fabrica la Lehliu de 96 milioane de euro. Va produce 632 milioane de sticle de ulei pe anMartifer are în România 500 de angajați și activități în domeniul agricol, construcții și producție de energie din surse regenerabile. Emil Popescu - Mediafax
11 noiembrie 2011 CompaniiȘeful OPSPI a fost înlocuit de adjunctul săuacestor active, statul va mai scoate la vânzare pachete minoritare din Romgaz, Nuclearelectrica sau Hidroelectrica, și va aduce manageri străini peste cele mai importante companii din energie Roxana Petrescu
17 decembrie 2011 Companii"Îmi cer scuze pentru românescul meu, sunt mulți ani de când n-am mai vorbit românesc". Cum cuceresc românii AfricaTender, precum și a EximBank și a Agenției Naționale de Export-Import a României (ANEIR), a avut ca scop găsirea de piețe pentru companii românești din varii domenii, precum IT, energie Carol Dan - Mediafax