6 ianuarie 2011 CompaniiCehilor de la CEZ nu le mai ajunge vântul și au cumpărat și 4 hidrocentrale mici. “CEZ România, membră a CEZ Group, a finalizat achiziția sistemului hidroenergetic din Caraș Severin, lângă Reșița. Roxana Petrescu
28 august 2000 CompaniiA doua mare companie de asigurari, la privatizarein crestere cu circa 50% fata de anul anterior, in acest sector intrand deja companii foarte mari din strainatate ca Allianz, Nederlanden, Interamerican sau American International Group Ziarul Financiar
22 noiembrie 2005 CompaniiAmbitii mari pentru Danone pe piata biscuitilortot mai multe companii au intrat pe acest segment fie prin productie proprie – Ulker, Supreme Chocolat (Ulpio), European Drinks (Zoo), Unilever (Delma, produsi de Dobrogea Group Dana Ciriperu
3 aprilie 2006 CompaniiSlovenii de la KD isi vand fondurile prin CarpaticaKD Investments face parte din grupul financiar sloven KD Group care are operatiuni in Slovenia, Slovacia, Serbia, Croatia, Bulgaria, Muntenegru, Luxemburg. Ziarul Financiar
25 aprilie 2006 CompaniiCarpatina a scapat de pierderiAstfel, compania Signus Romania Distribution, care face parte alaturi de Murfatlar, Euroavipo Posta Calnau si Romdrinks din Euro Group, a achizitionat imbuteliatorul apei minerale Bibco Ziarul Financiar
30 aprilie 2008 CompaniiDevalorizarea leului loveste in profitul grupului MetroMetro Group a raportat afaceri de 1,95 miliarde de euro in Romania in anul 2007, in crestere cu aproape 30% fata de perioada anterioara. Mihaela Popescu
25 mai 2008 CompaniiAfaceri de 130 mil. euro cu repartitoarele de costuriCompania a cumparat in 2006 divizia de servicii energetice a Contor Group in urma unei de tranzactii in valoare de 5,5 milioane de euro. Roxana Pricop
28 decembrie 2008 CompaniiEmil Popescu, Zarea Bucuresti: Vom vedea o migratie catre bauturile alcoolice ieftineDistilleries, parte a grupului European Drinks, Prodal ’94, controlata de grupul iranian ICB, care detine si compania cu activitati in industria agricola, Agricover, si Alexandrion Group Diana Tudor Stoica
6 noiembrie 2008 CompaniiOctavian Radu vine cu 7 mil. euro pentru a prinde boom-ul de sarbatoriIn paralel, compania va intra si in centrul comercial al Anchor Group din Republica Moldova, programat sa se deschida in aceasta luna. “Am inchiriat 2.500 de metri patrati in Cristina Stoian
4 noiembrie 2008 CompaniiLa Redoute, 2 mil. euro din vanzari directeLa Redoute, membra a grupului Red Cats care face parte din gigantul PPR (Pinault-Printemps-Redoute) alaturi de Gucci Group, Puma, Conforama, Fnac si CFAO, intra in competitie pe piata Cristina Stoian