27 septembrie 2010 CompaniiEureko: "În ultimii patru ani, am primit circa 10 oferte de vânzare pentru Euroclinic"Abia anul acesta au cedat în fața ofertei celor de la Centrul Medical Unirea. Radu Racu
9 septembrie 2009 CompaniiProprietarii Cotroceni Park pierd 2 mil. euro din amanarea deschiderii. “I-am comunicat inclusiv sefului meu ca, decat sa incasam acum 2-3 milioane de euro, echivalentul chiriilor pe o luna, mai bine sa inauguram cu o luna mai tarziu, dar cu 90% Cristi Moga
23 ianuarie 2005 CompaniiReorganizarea judiciara nu dat peste cap RomcabProducatorul de cabluri Romcab Targu Mures a reusit in 2004 sa inregistreze vanzari similare cu cele din anul anterior, de 12 milioane de euro, desi pe parcursul anului trecut a intrat Vlad Nicolaescu
28 ianuarie 2010 CompaniiMagazinele Cavaliere au intrat in insolventa, sufocate de datoriimil. euro si care detine 20 de magazine sub brandul de vestimentatie masculina Cavaliere, a intrat in insolventa la finalul anului trecut, la presiunile creditorilor carora trebuie sa Cristina Stoian
26 iulie 2005 CompaniiLabormed, la 90% din obiectivul pentru primele sase luni. “Rezultatele obtinute s-au datorat in mare masura structurii portofoliului companiei, care contine in proportie de peste 50% medicamente cardiovasculare. Ziarul Financiar
8 noiembrie 2006 CompaniiVanzarile online maresc afacerile Accent Travel&EventsMomentan, ne concentram mai mult pe dezvoltarea site-ului decat pe deschiderea unor noi agentii”, a comentat Boronea. Oana Cosman
9 august 2000 CompaniiBridgestone retrage milioane de anvelope pe motive de sigurantaComunicatul oficial al Bridgestone Firestone, filiala din Statele Unite a companiei japoneze, era asteptat sa fie emis ieri la pranz, in Washington DC. Iulia Patrichi
4 martie 2010 CompaniiIn ce conditii ar putea incepe AIG/Lincoln un proiect nou de birouri in Bucuresti: 35% dintre chiriasi de la inceput si randament anual de peste 10%Sven Lemmes, country manager al companiei de dezvoltare imobiliara AIG Lincoln, spune ca a reinceput sa analizeze oportunitati pentru a achizitiona terenuri pentru proiecte noi, in Cristi Moga
3 martie 2005 CompaniiArgus intra in comertul cu cereale in asociere cu doua companii olandezeCompania Comcereal Tulcea, detinuta in proportie majoritara de Argus Constanta, unul dintre cei mai puternici jucatori din industria uleiurilor vegetale, intentioneaza sa infiinteze Stelian Negrea
12 februarie 2004 CompaniiComtim Grup, sufocat de poloneziComtim Grup SA, o companie care a preluat circa o cincime din activele fostului Combinat de crestere a porcilor de la Timisoara, Comtim, a avut afaceri de 14,5 milioane euro anul trecut Stelian Negrea