22 septembrie 2010 CompaniiS&P a redus ratingul Rompetrol la "B", de la "B+", cu perspectivă negativărating avertizează că aspectele fundamentale ale operațiunilor de rafinare “creează un strat suplimentar de incertitudine”, după ce Petromidia a înregistrat o pierdere EBIT Adrian Voicu
9 noiembrie 2011 CompaniiPetrom îi ține în spate pe austrieci: A făcut mai mult profit pentru acționarii săi decât OMVexemplu, în trimestrul al treilea, vânzările Petrom au reprezentat 16% din afacerile totale ale OMV, însă Petrom a contribuit cu 55% la profitul operațional al grupului austriac (EBIT Andrei Chirileasa
20 august 2012 CompaniiStephen Stead, despre plecarea bruscă de la șefia LabormedNici Advent și nici reprezentanții Labormed nu au comentat informațiile legate de un exit și nu sunt disponibile date despre actuala conducere a companiei. “Când tu și echipa Ioana David
8 mai 2008 CompaniiTranselectrica mizeaza pe un profit de 76 mil. leiPentru 2008, Transelectrica prognozeaza o scadere cu 24,6% a profitului operational (EBIT), de la 159 milioane lei in 2007, la 120 milioane lei. Roxana Petrescu
12 august 2008 CompaniiSixt New Kopel a numit-o pe Lavinia Bularca in postul de marketing managerPrintre clientii de leasing operational ai companiei se numra Pepsi Cola, URBB, Elite, Alka, UTI Group, Pagini Aurii, Credit Europe Bank, EON Moldova si Millennium Bank. Liviu Florea
1 aprilie 2013 CompaniiAfacerile proprietarului Elmiplant au scăzut anul trecut cu 3%Sarantis România a avut anul trecut cea mai mare scădere a vânzărilor la nivelul grupului, dar și cea mai mare creștere a profitului EBIT (înainte de deducerea dobânzilor și impozitelor Ana Maria Petcana - Mediafax
9 aprilie 2013 CompaniiAcționarii Radisson au în plan investiții de 1,2 mil. euro în hotelAcționarul majoritar al București Turism este parte a grupului israelian Elbit Medical Imaging (EMI), prezent în România și prin firma Plaza Centers, dezvoltatorul proiectului Dâmbovița Liviu Iancu - Mediafax
2 aprilie 2007 CompaniiGrupul spaniol Gran Via demoleaza o fabrica si construieste 1.400 de locuintePretul pe care l-am platit companiei italiene Mondial Elite pentru achizitia terenului s-a ridicat la circa 17,5 milioane de euro, iar costul total al investitiei, incluzand achizitia Mediafax
14 noiembrie 2007 CompaniiCoca-Cola, crestere de peste 10% la noua luniActivitatile din Romania si Rusia ale Coca-Cola HBC au fost motoarele cresterii profitului EBIT (castigul inainte de taxare si plata dobanzilor) cu 36%, pana la 264 mil. euro in tarile Mihaela Popescu
3 octombrie 2007 CompaniiIsraelienii de la Sixt New Kopel intra pe auto second-handPrintre clientii companiei se numara Pepsi, URBB, Elite, Alka, UTI Group, Pagini Aurii, Credit Europe Bank, E.ON Moldova si Millennium Bank. Bogdan Alecu