1 decembrie 2013 CompaniiRomânia, țara cu cel mai mic salariu din UE în rândul cadrelor medicaleUltimele statistici din domeniul salariilor medicale în Europa indică cifre cara arată că, din punct de vedere al salariului minim și maxim al medicilor din Uniunea Europeană, România Ioana Matei
12 noiembrie 2003 CompaniiMedicina alternativa si riscurile saleSRI primeste aparatura medicala pana la finele anului 2003 Calin Cosmaciuc SRI va primi, pana la sfarsitul anului, echipamente medicale in valoare de peste 4 milioane de euro, Max Constantinescu
16 februarie 2012 CompaniiAlexandrescu, Alico: Avem nevoie de câteva principii de bază pentru noul sistem medical. Trebuie competiție între privat și statNoua lege a sănătății trebuie construită în jurul câtorva principii de bază, cum ar fi competiția între sistemul privat și cel de stat, pluralitate serviciilor de asigurarăi medicale Ioana David
4 ianuarie 2012 CompaniiSpitalele de stat au primit de la Ministerului Sănătății un nou termen pentru a se încadra în criteriile de clasificareși care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad de complexitate foarte înalt Ioana David
22 iulie 2010 CompaniiGran Via Spania începe în 2011 primele 90 locuințe în București din cele 5.000 anunțateCompania spaniolă Gran Via vrea să înceapă anul viitor construcția a 90 de locuințe în zona Lujerului din București, în special pentru programul Prima Casă, investiția de zece milioane Mediafax
11 martie 2013 CompaniiMutarea producătorului Nurofen duce birourile din Metropolis Center la un grad de ocupare de 99%Doar pentru abonații ZF Corporate Cristi Moga
20 aprilie 2007 CompaniiOperatorul ungar Malev: Cursele din Romania au cel mai ridicat grad de ocupare din Est"Rutele din Romania si in principal Bucurestiul au cel mai mare grad de ocupare din rutele noastre din Europa de Est. Roxana Grigorean
6 octombrie 2008 CompaniiMarile lanturi hoteliere mizeaza pe piata locala, in pofida unui grad de ocupare mai scazutMarile lanturi hoteliere precum Marriott, Hilton, Wyndham sau Starwood intentioneaza sa afilieze noi unitati pe piata hoteliera locala, chiar daca mai multe unitati importante de p... Roxana Grigorean
18 martie 2009 CompaniiActionarii Euroclinic deschid primele clinici, dupa ce au renuntat la negocierile cu operatorii internationali pentru vanzarea spitaluluiCele mai mari retele de clinici private sunt MedLife, Medicover, Romar, Centrul Medical Unirea, Gral, Medsana, Medcenter. Ioana David
11 aprilie 2010 CompaniiVine vremea angajarilor: Clinicile private recruteaza peste 500 de oameniVorbim de 80-90 de oameni intr-o paleta larga: asistenti medicali, medici etc. Ioana David