16 noiembrie 2008 CompaniiFostul director al Siemens preia fraiele unui grup german de inginerieAdrian Baicusi, fostul director general al Siemens SRL, filiala locala a concernului industrial german cu acelasi nume, conduce incepand cu aceasta saptamana operatiunile grupului german Roxana Petrescu
7 aprilie 2011 CompaniiRușeț, Siemens: Mulți dintre specialiștii noștri vin din companiile de statPetru Rușeț, directorul diviziei de energie din cadrul Siemens, spune că în cadrul concernului german au venit mulți specialiști în domeniul energiei care au ales mediul privat în detrimentul Roxana Petrescu
28 octombrie 2010 CompaniiSiemens își face intrarea pe piața vântului din România alături de EnelSiemens, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii și echipamente pentru industria energetică, face primii pași în ceea ce privește prezența sa pe segmentul proiectelor eoliene Roxana Pricop
23 iulie 2003 CompaniiSiemens mai obtine un contract de la CFR, de 45 mil. eurocontracta credite interne sau externe in valoare de 45 mil. euro, cu garantia Finantelor, pentru dotarea unor statii de cale ferata cu sisteme de centralizare electronice de productie Siemens Adrian Mirsanu
10 ianuarie 2008 CompaniiSiemens va fuziona prin absorbtie cu firma de echipamente electrice Frosys ClujCompania Siemens, controlata de grupul german Siemens, va absorbi firma de echipamente electrice si automatizari Frosys din Cluj-Napoca pe care a achizitionat-o integral anul trecut Mediafax
18 iunie 2009 CompaniiSiemens se bate cu GE pentru turbine eoliene de 300 mil. euroConcernul industrial german Siemens spune ca va depune in urmatoarele doua saptamani o oferta pentru livrarea a 101 de turbine eoline pentru a doua parte a proiectului dezvoltat de Roxana Petrescu
1 mai 2007 CompaniiDezvoltarea Siemens impune un ritm de crestere de 100 de angajati pe lunaExtinderea afacerilor derulate de concernul german Siemens in Romania, fie prin achizitii, fie prin investitii greenfield, a dus la inregistrarea unei rate de crestere a personalului Roxana Petrescu
4 martie 2004 CompaniiSiemens si CFR Marfa, pregatiti sa incheie o afacere de 80 mil. euroCFR Marfa si concernul german Siemens au parafat, saptamana trecuta, un contract cadru pentru livrarea a 40 locomotive Diesel catre partea romana, afacere estimata la aproximativ 80 Adrian Mirsanu
18 februarie 2004 CompaniiSiemens dubleaza miza la Timisoara: de la 500 la 1000 de ingineri softistiSiemens VDO Automotive, divizia de componente auto a grupului german Siemens, isi va dubla numarul inginerilor de software pe care ii are in Romania, potrivit lui Wolfgang Dehen, seful Adrian Mirsanu
15 ianuarie 2004 CompaniiCompetisie intre banci pentru furnizarea a 56 mil. euro in contractul CFR-Siemensdenumirea "Sageata Albastra", valoarea acestora fiind de aproximativ 56,5 milioane euro, afirma surse din cadrul CFR Calatori.Compania a semnat in 2001 cu grupul industrial german Siemens Adrian Mirsanu