22 septembrie 2006 CompaniiBenvenuti, afaceri de 15 milioane de euro cu 20 de magazine de incaltaminteEl crede ca odata cu intrarea pe piata a tot mai multor jucatori internationali, micile magazine locale de profil vor iesi din afaceri. “Competitorii locali si cei regionali, Cristina Stoian
6 octombrie 2013 CompaniiMinisterul Transporturilor analizează prelungirea termenului pentru privatizarea CFR Marfăpremierului, în cazul reluării licitației, termenele vor fi mult mai extinse și mai rezonabile decât la prima licitație, derulată în condițiile și termenele negociate cu Fondul Monetar Internațional Ioan Dornescu - Mediafax
17 martie 2013 CompaniiMinistrul Sănătății: Reorganizarea în Sănătate va aduce anul acesta economii de 50 de milioane de eurolegislație, care să întârzie cu câțiva ani” schimbările necesare, precizând că măsurile propuse de Ministerul Sănătății (MS) sunt agreate și susținute de Fondul Monetar Internațional Andrei Dumitrescu - Mediafax
21 iunie 2007 CompaniiAndrei Panculescu, Westhill: Vom investi 100 milioane de euro in proiecte de retailPractic, facem si brokeraj pe piata internationala pentru companiile care nu sunt prezente inca in Romania”, conchide Panculescu. Catalin Lupoaie
3 decembrie 2007 CompaniiIn goana dupa notorietate, retailerii duc campaniile de imagine de pe pliante in prime timePliantul saptamanal este o modalitate de promovare folosita de aproape toti retailerii internationali de pe piata. Mihaela Popescu
23 noiembrie 2007 CompaniiCostea Dumitrescu, Ascendis: Nu suntem un business usor de vandutPoate ne-ar placea sa vindem, dar nu cred ca va fi cazul vreodata”, spune Dumitrescu. Alina Pahoncia
18 octombrie 2007 CompaniiZsolt Szalay, MOL: Vom recupera cota de piata pierduta in urma schimbului de benzinarii cu Petrom. “Forta de munca este din ce in ce mai scumpa, iar concurenta pentru oamenii pregatiti, cu experiente internationale este foarte puternica. Roxana Petrescu
16 martie 2007 CompaniiGermanii de la Leoni au facut profit de peste 4 mil. euro la fabrica din BistritaPiata romaneasca a atras in ultimii ani investitii importante in domeniul componentelor auto, tot mai multi producatori internationali anuntand relocalizari ale productiei din tarile Anca Rif, ZF Transilvania
23 martie 2007 CompaniiJW Marriott Bucuresti, printre cele mai profitabile din EuropaPe langa acesta, numeroase lanturi internationale si-au manifestat intentia de a intra pe piata in anii ce urmeaza. “Suntem in competitie cu toate hotelurile noi care intra pe Cristiana Groza
26 septembrie 2007 CompaniiTraseul OMV in Romania: de la zero la controlul PetromPetrom a fost inclusa in programul de privatizare al societatilor pe 1998, ministrul industriilor de atunci, Radu Berceanu, anuntand intentia statului de a vinde 35% din companie catre Roxana Petrescu