17 august 2010 CompaniiVânzările grupului lui Octavian Radu au scazut cu 12% în primul semestru, pâna la 56 de milioane de euroAfacerile grupului RTC Holding, care include companii ce activeaza pe piata de curierat, papetarie, carte, fashion si productie, controlate de omul de afaceri Octavian Radu, s-au redus Mirabela Tiron
26 iulie 2010 CompaniiReacția CEZ la tensiunile din Cogealac, soldate cu împușcături: Facem investigațiile noastre. Dacă paza a acționat conform contractului, o vom proteja. Dacă a fost o reacție nepotrivită, vor plecaJan Veskrna, directorul executiv al CEZ România, companie care derulează investiția de 1,1 miliarde de euro în cele două proiecte eoliene din Dobrogea, de la Cogealac și Fântânele a Roxana Petrescu
4 iulie 2010 CompaniiCum se administrează un spital de stat cu un buget de 3 milioane de euroUn spital de stat este ca o companie privată, iar medicul Carmen Orban, managerul Spitalului de urgență de chirurgie plastică, reparatorie și arsuri București, este în situația unui Ioana David
19 iulie 2010 CompaniiMuncitorii de la Dacia sunt nemulțumiți: de ce să crească doar salariile șefilor?Muncitorii din uzina Dacia, a doua companie privată din România, cu afaceri de 2,1 miliarde de euro și 13.000 de angajați, reclamă intenția acționarilor de a majora doar salariile unor Bogdan Alecu
16 februarie 2011 CompaniiReacția unui executiv străin la articolul ZF privind birocratia: La Poliția din sectorul 6, o foaie este semnată de 6 funcționari. Dacă mai aveți exemple, prezentați-le aiciUn executiv străin care conduce o companie din domeniul serviciilor financiare în România a reacționat la articolul publicat de ZF ieri, “De câți funcționari publici este nevoie ca Adelina Mihai
17 februarie 2011 CompaniiMuller, iaurtul care crește cu hostessetrecut o cifră de afaceri de 2,5 ori mai mare decât cea din 2009, ca urmare a investițiilor în promovare și extinderea distribuției la nivel local, și a rămas pe pierdere, a anunțat compania Radu Racu
10 februarie 2011 CompaniiAfacerile La Fantana au stagnat anul trecut la 17 mil. euroPe segmentul rezidențial, compania a anunțat un avans de 30%. Ioana David
7 decembrie 2010 CompaniiRomânii din orașele mari vor cheltui în medie 250 de euro de sărbători, cu 100 de euro mai puțin ca în 2009cheltui în acest an de Crăciun și revelion, în medie, 1.052,48 de lei (244 de euro), în scădere de la 1.523,29 de lei (350 de euro) anul trecut, potrivit unui studiu realizat de compania Cristina Roșca
25 octombrie 2010 CompaniiRuttenstorfer, OMV: Investițiile în Petrom nu vor fi afectate după achiziția Petrol OfisiWolfgang Ruttenstorfer, șeful OMV, spune că planurile de investiții și structura activelor pe care compania le deține în România prin Petrom nu vor fi afectate de achiziția recentă Roxana Petrescu
4 noiembrie 2010 CompaniiPiața de medicamente rămâne pe plus și în trimestrul III: avans de 20,4%nouă luni ale acestui an comparativ cu perioada similară din 2009 și a ajuns la 7,3 mld. lei (1,7 mld. euro) la nivelul prețului de distribuitor, potrivit datelor furnizate de compania Ioana David