12 iunie 2013 CompaniiHidroelectrica va începe în iulie vânzarea hidrocentralelor miciHidroelectrica, cel mai mare producător de energie din țară, va începe în iulie programul de vânzare a microhidrocentralelor, prin organizarea unei licitații internaționale pentru 25 Radu Bostan
25 iunie 2013 CompaniiPetrom și Exxon au finalizat harta 3D a gazului din Marea Neagră dar nu spun încă ce au găsitGrupul american ExxonMobil și OMV Petrom, cea mai mare companie locală, au anunțat finalizarea campaniei de achiziție seismică 3D pe blocul Naptun Deep din Marea Neagră, unde cele două Andrei Chirileasa
28 iunie 2013 CompaniiGFR: Contractul de privatizare a CFR Marfă va fi semnat săptămăna viitoareContractul prin care Grup Feroviar Român (GFR) preia 51% din CFR Marfă este în stadiul de obținere a avizelor din partea statului și va fi semnat, cel mai probabil, săptămâna viitoare Liviu Iancu - Mediafax
3 iulie 2013 CompaniiProfitul McDonald’s a scăzut de zece ori în criză, la nici un milion de euroLanțul de restaurante McDonald’s, cel mai mare jucător de pe piața de profil, și-a redus de zece ori profitul în timpul crizei financiare, astfel încât la finalul lui 2012 acesta se Cristina Roșca
27 august 2013 CompaniiFAN Courier: plus 10% la numărul de coleteFAN Courier, cea mai mare companie cu capital autohton de pe piața de curierat, deținută de Adrian Mihai, Neculai Mihai și Felix Pătrășcanu, a ajuns să livreze 65.000 de colete pe Mirabela Tiron
7 octombrie 2013 CompaniiRomstrade a rămas cu mai puțin de 100 de salariați, față de 1.000 la intrarea în insolvențăRomstrade, unul din cei mai mari constructori români în ultimii ani, deținut de omul de afaceri Nelu Iordache, are în prezent mai puțin de 100 de salariați, în condițiile în care în Ioan Dornescu - Mediafax
12 martie 2013 CompaniiDSP și CJAS Galați:Nu am primit nimic oficial despre desființare; măsura nu ar duce la eficientizareReprezentanții Direcției de Sănătate Publică și cei ai Casei de Asigurări de Sănătate Galați spun că nu au fost informați oficial despre o decizie a Ministerului Sănătății privind desființarea Ziarul Financiar
15 martie 2013 CompaniiRomânia ar putea fi poarta investițiilor arabe spre Europa de Est, iar cel din Emiratele Arabe a spus că vrea ca România să fie poarta spre Europa de Est. Tibi Bujdei - Mediafax
19 mai 2013 CompaniiKaufland confirmă proiectul din Pantelimon: Estimăm că magazinul de la Electroaparataj va fi deschis la începutul lui 2014Rețeaua germană Kaufland, cel mai mare jucător din piața locală de retail alimentar, confirmă începerea lucrărilor la un nou magazin în București, pe un teren din platforma industrială Cristi Moga
29 mai 2013 CompaniiUn producător de carne din China va prelua compania americană SmithfieldProducătorul chinez de carne Shuanghui Group va prelua compania americană Smithfield Foods, cel mai mare producător și procesator de carne de porc din lume, printr-o tranzacție care Marius Oncu - Mediafax