24 decembrie 2011 CompaniiSeceta îi scoate pe clienții fideli ai Hidroelectrica pe bursa de energie: Alro, Energy Holding și Alpiq se bat pentru “lumina” scumpă de la termocentraleClienții fideli ai energiei ieftine furnizată în mod direct de Hidroelectria au ajuns să se bată pe bursa OPCOM pentru “lumina” produsă în termocentrale, după ce seceta a afectat grav Roxana Petrescu
22 noiembrie 2012 Companii„Imprevizibilul este mediul potrivit pentru cineva care vrea să răzbată pe cont propriu, spre deosebire de țările așezate din Europa de Vest“După studii la universități de renume din Franța și SUA, doi frați antreprenori au renunțat să lucreze în mediile mai „așezate“ din țările dezvoltate și l-au ales pe cel „imprevizi... Ioana Matei
29 iulie 2010 CompaniiScăderile de consum vin în cascadă, de la salariații bugetari la cei din mediul privat, spune șeful pe operațiuni al magazinelor BillaȘeful pe operațiuni al Billa, cea mai mare rețea de supermarketuri de pe piață, vede scăderi de consum „în cascadă“ în următoarele luni și spune că primele semnale ale redresării c... Mihaela Popescu
29 martie 2012 CompaniiCei mai mulți medici din spitalele românești au între 30 și 40 de ani. "Seniorii" de peste 60 de ani reprezintă 11%Cei mai mulți medici din spitalele românești au o vârstă cuprinsă între 30 și 40 de ani, ei reprezentând aproape 30% din total specialiștilor din România, relevă datele Colegiului Medicilor Ioana David
19 iunie 2012 CompaniiIsar, ministrul delegat pentru mediul de afaceri: Marii investitori n-au auzit de România; pierdem proiecte pentru că nu știm să negociem"Investitorii mari, cei care ar putea să ne ajute, nici nu au auzit de România. Investitori de 70 de miliarde din Asia ne-au spus: «Este frumos ce ne povestiți, dar noi în regiune... Cristina Cuncea - Mediafax
18 iunie 2003 CompaniiLegislatie SUA pentru ingrijirea batranilorSenatul american va adopta cea mai ampla extindere a serviciilor sociale din Statele Unite din ultima perioada, este vorba despre asigurarile de sanatate Medicare, potrivit revistei Alexandra Babiciu
14 iulie 2009 CompaniiInvestitii de 300.000 de euro intr-un centru privat care trateaza cancerul la sanMedicul Ioan Stoian, principalul actionar al clinicii private Gynecoland, specializata in chirugia ginecologica si chirurgia sanului, a investit 300.000 de euro in deschiderea unui Ziarul Financiar
11 ianuarie 2009 CompaniiMedLife renunta la un spital de 6 mil. euro la IasiOperatorul de servicii medicale private MedLife a renuntat, la inceputul acestui an, la intentia de a construi un spital privat in Iasi, o investitie estimata la 6 mil. euro Claudia Busaga, Ieseanul
16 mai 2013 CompaniiCalendarul disponibilizărilor: Cel mai mare val de concedieri de anul acestaComplexul Energetic Oltenia SA, RAAN, SC Complexul Energetic Hunedoara SA și SC Electrica SA. Corina VÂRLAN
17 noiembrie 2006 CompaniiCrestere de 33% a veniturilor MedicoverIncepand cu aceasta luna, Medicover a introdus dosarul medical electronic. Medicover este cea mai mare companie de servicii medicale din Europa Centrala si de Est. Ioana David