4 octombrie 2012 CompaniiBorza: Hidroelectrica poate ieși din insolvență în decembrie; falimentul ar aduce "bezna" în România. “A acționa iresponsabil și criminal din partea oricăui judecător care ar pronunța o astfel de soluție, s-ar descalifica total din punct de vedere profesional și ar intra și Carol Dan - Mediafax
7 octombrie 2012 CompaniiStrăinii se bat pentru lemnul românesc, o piață care tatonează pragul de jumătate de miliard de euroceilalți proprietari vând lemnul exploatat, dar dacă se ia în considerare un preț de vânzare similar celui de la Romsilva, ar rezulta cel puțin 200 de milioane de euro, plasând nivelul total Radu Racu
10 octombrie 2012 CompaniiGuvernul ia în calcul înființarea unei noi firme prin care să transfere bani pentru Oltchimmilioane euro la BCR, 35 milioane euro la Banca Transilvania, 4 milioane euro la Unicredit, 11,5 milioane euro la CEC, 3 milioane euro la ING, 2,5 milioane euro la Bancpost și un total Ovidiu Bărbulescu - Mediafax
13 iulie 2013 CompaniiCare sunt cele mai mari salarii ale șefilor unde statul este acționarEl conduce o bancă aflată anul trecut pe locul 21 (dintr-un total de 40 de bănci locale), cu active de 3,9 mld. lei și o cotă de piață de 1%. Adelina Mihai
28 septembrie 2013 CompaniiPeste 3.200 de tineri nu țin cont de previziunile analiștilor și dovedesc că au curaj. Numărul de start-up-uri a crescut cu 60% în primele opt luniprimele opt luni din acest an, cu 60% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, astfel că numărul de SRL-D-uri înființate până la final de august depășea deja numărul total Corina Mirea
30 aprilie 2013 CompaniiMicii riscă să dispară de pe grătare din cauza unor norme ale UEConsumul mediu total de carne este pe piața locală de aproximativ 60 kilograme pe cap de locuitor anual. Gabriel Razi
14 decembrie 2013 CompaniiCare sunt facultățile românești care livrează cei mai buni candidați pentru firmele care vor să facă angajăriNu poți ajunge la nivelul celorlalți câtă vreme nu investești, când bugetul unei universități aflate pe poziția 500 în top este similar cu bugetul total pentru educație în România“, Adelina Mihai
10 februarie 2010 CompaniiTopul celor mai mari companii farmaceutice: gigantii au facut afaceri de 1,5 mld. euro si detin aproape 80% din piatascada in euro cu circa 2-3%, iar in volum declinul ar putea sa ajunga la 10% daca intarzierile platilor se vor mentine. Ioana David
26 octombrie 2007 CompaniiAudi A4: redefinirea clasei medii a segmentului limuzinelor premium in stil germanIn total, la nivel mondial, vanzarile modelului de clasa medie al Audi, cunoscut sub numele de 80, si la mijlocul anilor ’90 de A4, au ajuns din 1972 si pana in prezent la peste Bogdan Alecu
24 octombrie 2007 CompaniiHipermarketurile Real adopta strategia Metro pentru a castiga teren in Bucuresti: magazine deschise non-stop"Programul de functionare non-stop al hipermarketului din Bucuresti implica, bineinteles, costuri suplimentare, insa cel mai important este ca ne permite sa venim cu u… Mihaela Popescu