22 septembrie 2010 CompaniiUn nou „exit“ din imobiliare: Alejandro Solano a plecat după șase ani de la Hercesa, proprietarul hotelului CișmigiuManagerul spaniol nu a putut fi contactat până la închiderea ediției pentru mai multe informații. Cristi Moga
1 august 2010 CompaniiVeniturile Parmalat în România au scăzut în primul semestru la 4,6 mil. euro, dar profitul s-a dublatdouă ori, la 800.000 de euro, datorită aprecierii leului față de euro și reducerii cheltuielilor. Mediafax
3 octombrie 2010 CompaniiMagazinul Cocor va genera venituri din chirii de 5 milioane de euro în primul an de la redeschidereCompania Cocor București (COCR) va încasa cinci milioane de euro din închirierea spațiilor comerciale din centrul Cocor, în primul an de la redeschiderea magazinului, în 2 octombrie Mediafax
28 septembrie 2010 CompaniiCrăciunul sau revelionul la munte? Pachetele de Anul Nou, de două ori mai scumpe decât în restul anuluipeste două ori mai scumpă decât un sejur într-o perioadă obișnuită a anului, turiștii români și-au rezervat din timp vacanțele de iarnă, astfel încât în unele vile sau hoteluri de la Mirabela Tiron
19 mai 2011 CompaniiIustin Paraschiv, milionar la 23 de ani: România se poate dezvolta cel mai mult în zona de agriculturăPrima oară când a intrat în lumea afacerilor era încă student la ASE, cu aproape zece ani în urmă. Ioana Mihai-Andrei
25 aprilie 2011 CompaniiGrupul Agricola Bacău crede că va încheia anul cu o creștere cu 9%, la 443 milioane de leiGrupul de firme Agricola Bacău estimează în acest an afaceri în creștere cu 9%, la peste 443 milioane de lei (105 mil. euro) Alice Gheorghe, Mediafax
1 mai 2011 CompaniiAutostrada Transilvania nu va fi gata până la sfârșitul lui 2012. Guvernul negociază cu Bechtel un nou graficMinisterul Transporturilor și Compania Națională de Autostrăzi (CNADNR) au inițiat negocieri cu Bechtel pentru a decide un nou grafic al lucrărilor la Autostrada Transilvania, cu noi Dinca Thomas
18 aprilie 2011 CompaniiDelta ACM merge afară cu 63 mil. € la capital. Până acum, contracte autohtone de zeci de mil. euroValoarea contractului se ridică la 86,5 milioane de euro fără TVA. Liviu Iancu - Mediafax
21 iulie 2010 CompaniiSibienii de la Trenkwalder Sobis vor să facă 17 mil. euro din închirierea a peste 5.000 de angajațiFirma de recrutare Trenkwalder Sobis, fililala locală a grupului austriac Trenkwalder, care derulează activități și în domeniul leasingului de personal, a ajuns la încasări de 8,4 mil Adelina Mihai
29 iulie 2010 CompaniiRafinăria Crișana de la Suplacu de Barcău și-a reluat producția, după ce a fost închisă cinci aniRafinăria de țiței Crișana din comuna bihoreană Suplacu de Barcău și-a reluat producția de joi, după ce a fost oprită timp de cinci ani, perioadă în care a fost chiar pe punctul de... Mediafax