30 septembrie 2026 EvenimentRolul farmacistului trebuie readus în prim-plan, să fie văzut din nou ca un specialist în sănătate. „La Facultatea de Farmacie din Iași au fost 23 de candidați la 126 de locuri“ (II)Respectăm profesia, dar până la urmă e un SRL cu contabilitate, cu intrări, cu ieșiri. Ștefan Stan
18 aprilie 2010 EvenimentCea mai grea lovitura pentru companiile aeriene din istorie: 1 mld. euro pierderi directe. “Nu a fost nimic neobisnuit, nici in timpul zborului, nici la prima inspectie de la sol”, a declarat Peter Hartman, CEO al KLM, care a luat parte la testele realizate Mirabela Tiron
23 noiembrie 2008 EvenimentDiscursul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, la Gala ZF 10 aniAs indrazni chiar sa spun ca jurnalistii economici sunt in general mai aproape de realitate decat se dovedesc, din pacate, prea multi dintre decidentii din economie. Ziarul Financiar
7 iulie 2009 EvenimentAu jurat sa aduca prosperitate romanilor, dar au adus un minus de 16 mld. euro in economie si datorii noi de 20 mld. euro. Cum comentati?Din pacate, agentiile responsabile si chiar si unele directii din minister nu au raspuns la nivelul asteptat cerintelor pe care le-am formulat”, spune Sarbu. ZF