31 iulie 2012 EvenimentSetea de achiziții în agricultură a crescut odată cu recoltele fermierilorAproximativ 40 de milioane de euro au intrat în 2011 și în conturile acționarilor distribuitorului de produse pentru protecția plantelor Alcedo după ce gigantul japonez Sumitomo a semnat Gabriel Razi
11 ianuarie 2005 EvenimentAudieri in cazul Rafoproduse petroliere pentru compania Lukoil SRL, afirma Ministerul Public. Lucia Efrim - Mediafax
20 ianuarie 2011 EvenimentUngaria: România este mai bine pregătită pentru intrarea în zona Schengen decât BulgariaPinter a menționat că Bulgaria și România trebuie să întrunească o serie de condiții pentru a putea accede în zona Schengen, dar asemenea condiții nu vor putea fi îndeplinite până în Adrian Voicu
28 iulie 2006 EvenimentPrimaria a atribuit 11 din cele 17 trasee de maxi-taxi licitateAceste trasee vor deveni operationale de la 1 august 2006, patru dintre acestea find castigate de catre agentia de transport “SC Atlassib SRL – SC Cofrom Total SRL” Cristi Moga
2 noiembrie 2012 EvenimentDIICOT: Mihai Stan, lider al grupării de fraude bancare, se prezenta la bănci sub identități falseÎntrucât aceleași persone au solicitat un nou credit de 4,5 milioane lei pentru încă două firme, SC Andrei Modern Construct SRL și SC Yoghi Fresh SRL deși erau restanți cu plata dobânzii Departamentul Eveniment
22 septembrie 2009 EvenimentSeful Garzii Financiare Arges si administratorul FC Arges, retinuti de procurorii DNA, SC Pic Distrib SRL Pitesti (fosta SC Onita SRL), pentru instigare la dare de mita si instigare la fals intelectual. Mediafax
1 decembrie 2010 Eveniment20 de avioane au fost blocate ieri pe aeroporturi din cauza condițiilor meteoMai multe avioane care trebuia să opereze spre destinații din Italia, Anglia, Franța, Belgia, Elveția și alte țări au fost ieri blocate la sol din cauza condițiilor meteo nefavorabile Mirabela Tiron
15 decembrie 2012 EvenimentDIICOT: Gruparea de fraudare era condusă de directorii BRD Unirea și DorobanțiSRL, SC SAN FINANCE SRL, SC PROD ILFORNO SRL și SC BLITZ TRANSPORT SRL. Catalin Lupasteanu - Mediafax
11 septembrie 2013 EvenimentDirectorul executiv al Finanțelor Publice Ilfov, acuzat de luare de mită, a fost arestatSRL, SC CRG Nexia Audit SRL, la fiecare având între 35 și 48 la sută, în valoare totală de 5.890 de lei. Catalin Lupasteanu - Mediafax