17 iulie 2011 EvenimentUn autocar plin cu suporteri ai echipei de fotbal Oțelul a luat foc pe E 85, fiind distrus completPotrivit sursei citate, la fața locului au fost trimise două autospeciale de la Detașamentul de pompieri Adjud, cu zece subofițeri, iar la momentul în care aceștia au ajuns autocarul Mediafax
22 iunie 2011 EvenimentMironescu și alți trei acuzați în dosarul afacerilor din Portul Constanța, eliberați din arestÎn acest dosar sunt cercetate de procurorii anticorupție 30 de persoane , dintre care 28 au fost arestate și una a primit mandat de arestare în lipsă. Mediafax
21 noiembrie 2011 EvenimentMeteorologii au emis o avertizare de ceață până la ora 12:00 pentru Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova și Transilvania. Vizibilitatea este redusă chiar și până la 50 de metri în unele zoneConform sursei citate, vizibilitatea este redusă sub 100 de metri, ajungând, pe alocuri, și la 50 de metri, pe multe drumuri naționale și județene, dar și pe segmente ale Autostrăzii Mediafax
6 septembrie 2011 EvenimentPiața de mobilă s-a redus cu 12%Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, citate de reprezentanții APMR, cea mai bună lună pentru producția de mobilă a fost februarie, când creșterea a fost de 15%. Ioana David
21 aprilie 2012 EvenimentFațada hotelului Minerva din București s-a prăbușit, după ce mai mulți muncitori lucrau pe acoperiș cu un picamărEste vorba și despre o clădire veche, e posibil ca bucata să se fi desprins pur și simplu”, a spus acesta. Mediafax
22 martie 2012 EvenimentSuspectul în cazul crimelor de la Toulouse este mort, afirmă o sursă din polițieSuspectul, care se retrăsese în baia apartamentului, avea o sacoșă cu conținut nedeterminat, potrivit surselor citate. Iuliana Enache - Mediafax
26 august 2012 EvenimentNeil Armstrong a murit. Primul om care a pășit pe Lună avea 82 de ani - FOTOAceste cuvinte reprezintă în continuare unul dintre cele mai cunoscute citate din limba engleză. Mai multe detalii pe www.mediafax.ro Ana Borlescu - Mediafax
9 iunie 2005 EvenimentPrimaria Capitalei cauta 500 mil. euro la LondraPotrivit surselor citate, agentia de evaluare financiara Standard& Poor”s a anuntat ieri ca a acordat emisiunii de obligatiuni acelasi rating ca si cel pentru municipalitate Alexandru Ichim
8 iunie 2005 EvenimentWintershall, interesata de privatizarea RomgazRomgaz, detinuta integral de stat, este principalul producator de gaze naturale din Romania dupa Petrom si a fost inclus pe lista firmelor de la care se va aloca o cota de pana la 5% Ziarul Financiar
29 octombrie 2008 EvenimentStatul vinde pe Bursa actiuni la sapte hoteluriDecizia si momentul listarii vor fi stabilite de catre consultant, in urma evolutiei de ansamblu a pietei nationale de capital si a pietelor internationale, conform sursei citate. Ziarul Financiar