17 octombrie 2012 Eveniment„Pentru situația taximetriștilor de la Otopeni nu sunt de vină cei care conduc aeroportul, ci aceia care au numit în funcții de conducere oameni fără experiență“management al performanței pentru angajații aeroportului și pentru terți”, a spus Ștefan Liuțe, directorul de strategie la compania de branding Storience, în cadrul unui forum pe teme Mirabela Tiron
26 iulie 2010 EvenimentȘeful evaluatorilor: Trendul prețurilor la apartamente se va schimba odată cu primele semne de creștere economică. “Problema apare odată cu teama că în urma vânzării nu mai poți obține prețul echivalent valorii garanției, ceea ce înseamnă cheltuieli cu provizioanele și alte pierderi. Cristi Moga
21 iulie 2011 EvenimentTabără: Recolta de grâu va fi de cel puțin șase milioane de tone anul acestaProducția agricolă dă siguranță economiei românești și consider că în acest an vom avea o recoltă bună”, a declarat Tabără la un seminar pe teme agricole organizat de Mediafax Gabriel Razi
14 februarie 2012 EvenimentLupta cu nămeții. Glodeanu Siliștea care reușiseră să-și deszăpezească locuințele,din nou sub nămețiNu că mă tem pentru viața mea, da mă tem pentru clădirile astea că nu mai rezistă. Am spart și podina ca să punem să ieșim și să dăm zăpada de pe casă. Mediafax
5 februarie 2013 EvenimentAmbasadorul Marii Britanii cere României să nu facă ce-a făcut UK, adică să naționalizeze, ci să vândă companiile de statBritanie s-au găsit în ultima perioadă la centrul unor controverse, după ce în urmă cu câteva săptămâni în presa britanică au apărut informații conform cărora guvernul londonez se teme Andrei Cîrchelan
31 martie 2013 EvenimentFinanțele au calculat: nu pot fi asigurate acum venituri de compensare pentru TVA redus la pâinePremierul și ministrul Agriculturii au abordat însă în continuare această temă, în discursurile publice, iar la 28 ianuarie șeful Guvernului a afirmat că Guvernul ar putea reduce TVA Thomas Dinca - Mediafax
8 februarie 2010 EvenimentSe poate descurca Romania fara toti banii de la FMI? Cum comentati?Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI, nu crede ca este bine sa introducem teme noi inainte de sedinta board-ului in care se va discuta eliberarea urmatoarelor doua transe Claudia Medrega
21 ianuarie 2010 EvenimentSfaturi pentru companii de la PwC: Mare atentie la furnizori si la calculul profitului pe 2009veniturilor la bugetul statului si al presiunii care se pune pe inspectorii fiscali sa ia cat mai mult si sa dea cat mai putin, a fost una dintre concluziile Conferintei anuale pe teme Izabela Badarau
28 ianuarie 2010 EvenimentPersista amenintarea majorarii unui impozit, din cauza intarzierii reformelorMai mult, teama de a nu fi ratata tinta de deficit bugetar de 7,3% din PIB angajata fata de FMI a facut ca deficitul efectiv realizat sa fie cu circa 500 mil. lei mai mic decat tinta Razvan Voican
8 septembrie 2009 EvenimentVladescu: Guvernul ar trebui sa dea garantii de inca 10 mld. euro pentru a urni economiaDaca te temi, cauti acoperire birocratica si nu mai faci nimic”, spune fostul ministru de finante Desigur, un asemenea plan de majorare a deficitului bugetar s-ar izbi de analiza Razvan Voican